Art. 18 OUG 50/2010 Informaţii şi practici preliminare încheierii contractului de credit Informaţii precontractuale
Informaţii şi practici preliminare încheierii contractului de credit
SECŢIUNEA a 2-a
Informaţii precontractuale
Art. 18
(1) Creditorii şi, după caz, intermediarii de credit oferă consumatorului explicaţii corespunzătoare care să îi permită acestuia să evalueze dacă contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale şi la situaţia sa financiară.
(2) Explicaţiile trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a) explicarea informaţiilor precontractuale care sunt furnizate potrivit prevederilor art. 11, 12 şi 14;
b) caracteristicile esenţiale ale produselor propuse şi efectele specifice pe care le pot avea asupra consumatorului;
c) explicarea costurilor ce fac parte din costul total al creditului pentru consumator, astfel încât consumatorii să înţeleagă ce plătesc;
d) consecinţele neplăţii din partea consumatorului.