Art. 9 OUG 40/1999 Protecţia chiriaşilor Prelungirea şi încheierea anumitor contracte de închiriere

CAPITOLUL I
Protecţia chiriaşilor

Secţiunea 1.
Prelungirea şi încheierea anumitor contracte de închiriere

Art. 9

(1) În cazurile prevăzute la art. 2-7, între proprietari şi chiriaşi se va încheia un nou contract de închiriere numai la cererea chiriaşului sau a fostului chiriaş, după caz.

(2) Proprietarii, persoane fizice sau juridice de drept privat, vor înregistra noul contract de închiriere la organul fiscal teritorial.

(3) Persoana juridică, care a deţinut sau a administrat locuinţa, va comunica chiriaşului titular al contractului de închiriere, în scris, cu confirmare de primire, în termen de 15 zile de la data procesului-verbal de restituire a locuinţei, faptul că începând cu această dată poate să încheie un nou contract de închiriere cu proprietarul care a redobândit locuinţa. În acelaşi timp este obligată să pună la dispoziţie proprietarului, fără plată, copii de pe contractul de închiriere şi de pe anexele la acesta.

OUG 40/1999 protectia chiriasilor actualizata prin:

Lege nr. 241/2001 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe din 16 mai 2001, M. Of. 265/2001;

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 9 OUG 40/1999 Protecţia chiriaşilor Prelungirea şi încheierea anumitor contracte de închiriere




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

↑ ÎNAPOI SUS