Certificatul de moştenitor european şi succesiunile transfrontaliere

Notari in EuropaMedia anuală a succesiunilor sau moştenirilor transfrontaliere în UE este de 450.000. În acelaşi timp, legislaţia relevantă este diferită în fiecare stat mebru. Ce legislaţie trebuie aplicată? care instanţă este competentă?

Eurodeputaţii vor dezbate azi, 12 martie 2012, cu privire la certificatul succesoral european care ar trebui să faciliteze aceste problematici ridicate de succesiunile transfrontaliere. Prin noile reglementăr se vor evita dificultăţile ivite în practică referitoare la determinarea instanţei şi a legii aplicabile în cazul moştenirilor transfrontariale.

Conform propunerii Comisiei europene, jurisdicţia şi legea aplicabilă în cazul unei succesiuni transfrontaliere ar trebui să fie locul de rezidenţă al defunctului. Totuşi, persoanele care locuiesc în străinătate vor putea să solicite ca succesiunea să fie dezbătută şi conform legislaţiei din ţara de origine. Obiectivul urmărit este reducerea riscului deciziilor contradictorii din partea autorităţilor statelor membre.

De asemenea, instituirea certificatului de moştenitor european ar putea să permită avânzilor-cauză posibilitatea să-şi dovedească calitatea de moştenitori sau de administratori ai unei succesiuni fără alte formalităţi.

Parlamentul European susţine acest proiect

Comisia Parlamentară a Afacerilor Juridice a aprobat raportul cetăţeanului german Allemand Kurt Lechner (membru al Partidului popular). Parlamentarii europeni sunt de acord cu propunerile Comisiei, dar vor sa aducă anumite modificări şi completări cu privire la securitatea juridică şi simplificarea procedurii pentru toţi cetăţenii, evitându-se, mai ales, fragmentarea succesiunilor.

N.B.: Noul regulament european nu va privi Marea Britanie sau Irlanda. Deputaţii vor dezbate în şedinţă de plen, azi, 12 martie 2012 şi vor vota miercuri, 13 martie 2012.

În concluzie, noile reguli nu schimbă, teoretic, nimic pentru cetăţenii care locuiesc în ţara de origine. Pentru cei care locuiesc în străinătate, jurisdicţia şi legile aplicabile în cazul unei moşteniri transfrontaliere se vor baza pe locul de reşedinţă obişnuit al persoanei decedate. Însă, aceste persoane vor putea alege ca moştenirea să fie guvernată de legile din ţara de origine şi nu de cele ale ţării în care locuieşte. 

Întrebări și răspunsuri: Certificatul de moştenitor european şi succesiunile transfrontaliere




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

R. 24-03-2024
un copil cu domiciliul stabil in Canada poate mosteni un apartament in Bucuresti dupa decesul tatalui?
Ioan Cornel 16-10-2022
Buna ziua,
Bunicul meu VITREG a decedat acum 20 de ani in Germania. In Romania detinea un apartament pentru care doresc sa deschid succesiunea. Am nevoie de o copie a certificatului de deces emis de autoritatile din Germania. Cum il pot obtine ? Unde trebuie să mă adresez ?. Astept raspunsul pe Email : cornel.secosan@yahoo.com
Ada 24-07-2014
Am un copil minor impreuna cu un cetatean cu dubla cetatenie. Tatal copilului a decedat in Germania, unde traia si lucra legal. Acolo avea ceva bani in cont dar si datorii pentru 3 credite, duble fata de ce era in cont. Poate copilul mosteni doar banii iar locuinta sa o ia banca? sau e obligat sa ia si banii si datoriile?
Multumesc
Valentina 19-07-2014
Va rog o informatie legata de cesiunea unor drepturi litigioase in cadrul unui proces aflat in recurs.La incheierea actului de cesiune se va achita si impozitul pe transferul dreptului de proprietate?
Notariat Professio 19-07-2014
Prin cesiunea drepturilor litigioase nu transferați un drept de proprietate, deci nu veți plăti un astfel de impozit.
I. M. 7-10-2013
Vreau sa vand o casa la tara cu 2 proprietari, eu cu domiciliul in Romania si fratele meu, domiciliat in SUA. Recent fratele a murit si a lasat mostenitori sotia(tot romanca) si 2 copii minori(au toti domiciliul in SUA)In aceasta situatie cum pot obtine o procura sa pot vinde casa?
Notariat Professio 19-07-2014
Mai întâi trebuie dezbătută succesiunea și apoi veți putea vinde.
Constantin 9-05-2013
ïn urma unei mosteniri este posibil sâ se facâ toate dezbaterile în tara de domiciliu al heritierului prin fax s au scanner s au teleconferintâ pentru a evita acestuia cheltuieli de deplasare si economie de timp?
Notariat Professio 19-07-2014
Aveți posibilitatea să împuterniciți o persoană aflată în țară să vă reprezinte la notariat. Vedeți aici un exemplu de procură: procură pentru succesiune

↑ ÎNAPOI SUS