Bucureşti, Sector 1
lângă Piața Victoriei
Program notariat | |
---|---|
Luni | 9 - 16 |
Marți | 9 - 16 |
Miercuri | 9 - 16 |
Joi | 9 - 16 |
Vineri | 9 - 14 |
Sâmbătă | Închis |
Duminică | Închis |
Art. 958
Nedemnitatea de drept
(1) Este de drept nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
(2) În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.
(3) Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.
← Art. 957 Noul Cod Civil Capacitatea ... | Art. 959 Noul Cod Civil Nedemnitatea ... → |
---|
Art. 93. Prevederile art. 958 şi 959 din Codul civil se aplică numai faptelor săvârşite după intrarea în vigoare a Codului civil.
Corespondența cu reglementarea anterioară:
Art. 655 Vechiul Cod Civil (1864)
"Sînt nedemni de a succede şi prin urmare excluşi de la succesiune:
1. Condamnatul pentru că a omorît sau a încercat să omoare pe defunct.
2. Acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală , declarată de judecată calomnioasă.
3. Moştenitorul major care, avînd cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei."