Noul Cod Civil

Art. 1941 Noul Cod Civil Numirea şi revocarea lichidatorului Societatea simplă Contractul de societate

CAPITOLUL VII
Contractul de societate

SECŢIUNEA a 2-a
Societatea simplă

Art. 1941

Numirea şi revocarea lichidatorului

(1) Lichidarea se face, dacă nu s-a prevăzut altfel în contractul de societate sau prin convenţie ulterioară, de toţi asociaţii sau de un lichidator numit de ei cu unanimitate. În caz de neînţelegere, lichidatorul este numit de instanţa judecătorească, la cererea oricăruia dintre asociaţi.

(2) Lichidatorul numit de asociaţi poate fi revocat de asociaţi cu unanimitate de voturi. El poate fi, de asemenea, revocat pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, de instanţa judecătorească.

(3) Lichidatorul numit de instanţa judecătorească poate fi revocat numai de către aceasta, la cererea oricărei persoane interesate.

(4) Pot fi numiţi lichidatori atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, care au statut de practicieni în insolvenţă.

(5) Când sunt mai mulţi lichidatori, hotărârile lor se iau cu majoritate absolută.

Art. 1940 Noul Cod Civil Drepturile ... Art. 1942 Noul Cod Civil Obligaţ...

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 1941 Noul Cod Civil Numirea şi revocarea lichidatorului Societatea simplă Contractul de societate




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

↑ ÎNAPOI SUS