Noul Cod Civil

Art. 194 Noul Cod Civil Modurile de înfiinţare Dispoziţii comune Înfiinţarea persoanei juridice

CAPITOLUL II
Înfiinţarea persoanei juridice

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune

Art. 194

Modurile de înfiinţare

(1) Persoana juridică se înfiinţează:

a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică este persoană juridică;

b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii;

c) în orice alt mod prevăzut de lege.

(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.

Art. 193 Noul Cod Civil Efectele ... Art. 195 Noul Cod Civil Durata ...

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 194 Noul Cod Civil Modurile de înfiinţare Dispoziţii comune Înfiinţarea persoanei juridice




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

Alexandru Surdescu 31-12-2013
Reglementarea anterioară

Art. 28 din Decretul nr. 31/1954
Persoana juridică ia fiinţă, după caz: a) prin actul de dispoziţie al organului competent al puterii sau administraţiei de stat; b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, recunoscut de organul puterii sau administraţiei de stat, competent a verifica numai dacă sunt întrunite cerinţele legii pentru ca acea persoană juridică să poată lua fiinţă; c) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, cu prealabila autorizare a organului puterii sau administraţiei de stat. competent a aprecia oportunitatea înfiinţării ei; d)
Citește mai mult printr-un alt mod reglementat de lege.

Legislaţie conexă:
Art. 14 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei
(1) Societatea cooperativă se constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi încheiate sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv.
(2) Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se semnează de către toţi membrii fondatori.
(3) Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren.
(4) Oricare dintre membrii fondatori, administratori sau persoanele împuternicite de aceştia va solicita, în termen de 15 zile de la data semnării actului constitutiv, înmatricularea societăţii cooperative în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea cooperativă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în vederea obţinerii certificatului unic de înregistrare, prin încheiere a judecătorului-delegat.
(5) În cazul în care există aporturi în natură, judecătorul-delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii părţilor sociale acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate de judecătorul-delegat. Pentru bunurile mobile noi va fi luată în considerare valoarea din factură.
(6) Raportul va fi depus în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului şi va putea fi examinat de creditorii personali ai asociaţilor sau de alte persoane. La cererea şi pe cheltuiala acestora li se pot elibera copii integrale sau parţiale de pe raport.
(7) Nu pot fi numiţi experţi:
a) rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soţii acelora care au constituit aporturi în natură sau ai fondatorilor;
b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele decât aceea de expert, un salariu sau o remuneraţie de la fondatori ori de la cei care au constituit aporturi în natură.
(8) După verificarea îndeplinirii condiţiilor stabilite prin prezenta lege, judecătorul-delegat va dispune, prin încheiere, înmatricularea societăţii cooperative în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a, în conformitate cu prevederile Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.
(9) Societatea cooperativă este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului.

↑ ÎNAPOI SUS