Bucureşti, Sector 1
lângă Piața Victoriei
Program notariat | |
---|---|
Luni | 9 - 16 |
Marți | 9 - 16 |
Miercuri | 9 - 16 |
Joi | 9 - 16 |
Vineri | 9 - 14 |
Sâmbătă | Închis |
Duminică | Închis |
Contract vânzare-cumpărare imobil apartament și loc de parcare, cu avans achitat și plată prin credit ipotecar.
CONTRACT DE VÂNZARE
Între subsemnații:
1. [Nume Vânzător], cetățean român, cu domiciliul în municipiul București, Str. ..., nr. ..., bl. ..., et. ..., ap. ..., sector ..., identificat cu C.I. seria ..., nr. ..., eliberată de S.P.C.E.P. Sector ..., la data de ..., C.N.P. ..., reprezentat prin mandatara, [Nume Mandatar], cetăţean român, cu domiciliul în municipiul București, Sector ..., Str. ..., nr. ..., bl. ..., et. ..., ap. ..., identificată cu C.I. seria ..., nr. ..., eliberată de S.P.C.E.P Sector ... la data de ..., C.N.P. ..., conform procurii autentificată sub nr. ... din data de ... de notarul public ..., cu sediul în Municipiul București, sector ..., în calitate de vânzător, denumit în continuare VÂNZĂTOR, pe de o parte, și
2. [Nume Cumpărător], cetăţean român, ce mă declar necăsătorit, cu domiciliul în Mun. București, str. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul ..., identificat cu C.I. seria ..., nr. ..., eliberată de S.P.C.E.P Sector ..., la data de ..., C.N.P. ..., în nume propriu, în calitate de cumpărător, denumit în continuare CUMPĂRĂTOR, pe de altă parte, a intervenit prezentul contract de vânzare în următoarele condiţii:
Eu, [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], în calitate de vânzător, vând domnului [Nume Cumpărător], dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile:
- Apartamentul nr. ..., situat în Mun. București, Strada ..., nr. ..., bloc ..., scara 1, etaj ..., sector ..., cu numărul cadastral ... (Nr. cadastral vechi: ...), intabulat in CF nr. ... (Nr. CF vechi: ...) a localității București, sector 4, compus din: living = 21,76 mp; bucătărie=8,01 mp; baie=2,45 mp; hol= 8,16 mp; baie=4,65 mp; dormitor= 13,71 mp; dormitor= 14,14 mp, terasa=27,27 mp, având o suprafața utilă de 72,88 mp și o suprafață totală de 100,15 mp, împreună cu următoarele cote părți din Condominiu:
- cota indiviză de 0,82% din Spațiile comune ale Tronsonului (reprezentând 22,08 mp),
- dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 1,09% (reprezentând 29,75 mp), respectiv: cota indiviză de 0,29% din Spațiile Comune aferente Terenului (reprezentând 24,43 mp), teren liber de construcții și cota indiviză de 0,82% din Terenul Amprenta Tronsonului (reprezentând 5,32 mp), din terenul in suprafața totala de 10.254 m.p, cu numărul cadastral ..., intabulat in CF nr. ... a localității București, sector 4, teren pe care este amplasata construcția C2;
- Loc de parcare subteran nr. ..., situat in Mun. București, Strada ... nr. ..., scara ..., etaj ..., sector 4, având o suprafață construită de 12 mp, cu numărul cadastral ... (Nr. cadastral vechi: ...), intabulat in CF nr. ... (Nr. CF vechi: ...) a localității București, sector 4, împreună cu următoarele cote părți din Condominiu:
- cota indiviză de 0,29% din Spațiile Comune aferente Parcării Subterane (reprezentând 21,76 mp),
- dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 0,29% (reprezentând 0,20 mp) din Terenul aferent Parcării Subterane, în suprafață totală de 70 m.p., cu numărul cadastral 212033, intabulat in CF nr. ... a localității București, sector 4, teren pe care este amplasata construcția C1.
Eu, [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], în calitate de vânzător, declar că am dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor descrise mai sus, prin cumpărare, necăsătorit fiind, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. .../... de notar public Oana Surdescu, din cadrul BIN "Professio", cu sediul în municipiul București, sector 1. Pentru plata prețului am contractat un credit ipotecar de la Banca... , conform contractului de ipotecă nr. .../... autentificat de notar public Oana Surdescu, din cadrul BIN "Professio", cu sediul în municipiul București, sector 1.
Prezentarea istoricului proprietății imobilelor se regăsesc în contractul de vânzare-cumpărare menționat mai sus.
Cu privire la înstrăinarea imobilelor ce fac obiectul prezentului contract de vânzare, Banca... prin adresa înregistrată sub nr. .../... și-a exprimat acordul de înstrăinare, cu următoarele condiții:
1. „ Menționăm că imobilul descris anterior este grevat de o ipotecă imobiliară (ipotecă), precum și de interdicția de înstrăinare si de grevare cu sarcini, constituite în favoarea Băncii... și intabulate prin încheierea numărul ... din data de ..., sarcini care nu vor fi afectate de prezentul acord.
2. Prezentul acord este valabil 60 zile de la data emiterii, nu constituie și nu va fi interpretat ca o renunțare parțială/totală la garanția(ile) sus-menționată(e) ori în ceea ce privește înscrierea acestora în cartea funciara și este dat sub condiția ca suma de ... EUR din prețul ce sa va plăti de către [Nume Cumpărător] să fie virată în contul ..., în vederea rambursării integrale a creditului (inclusiv, dar fără a se limita la dobânzi, comisioane, alte speze) acordat de Banca ... vânzătorului ... .
3. Menționăm ca după rambursarea integrală a creditului și a tuturor obligațiilor de plată, Banca ... va emite adresa de radiere a ipotecii și a interdicțiilor înscrise in favoarea Băncii ..., pentru imobilul mai sus menționat, cu condiția ca debitorul ... să achite toate taxele necesare în acest sens.”
Prețul vânzării convenit de părți este de ... EURO, echivalentul a ... LEI, calculat la cursul BNR de astăzi de 1 euro= ... lei.
Plata prețului se face astfel:
1. ... LEI/EURO s-au achitat în avans conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți la data de ...;
2. ... LEI/EURO se achită de cumpărători, din surse proprii, astăzi, data autentificării prezentului contract;
3. ... LEI/EURO se vor achita din creditul acordat cumpărătorilor de Banca ..., conform contractului de credit nr. ..., prin virament bancar, prin utilizarea ordinului de plată condiționat/ordinului de plată (după caz) în contul/rile nr. ..., deschis pe numele ... (se va menționa, după caz, fie numele vânzatorului/rilor- dacă el este împrumutat și garant ipotecar, fie numele terțului împrumutat pentru care vânzătorul/ii este/sunt garant/i ipotecar/i) la Banca ..., urmând a fi utilizată de titularul contului care are si calitatea de împrumutat, exclusiv pentru:
- rambursarea creditului garantat cu ipoteca imobiliara asupra imobilului ce formează obiectul prezentului contract înscrisă în favoarea ... sau
- rambursarea părții din credit (se va completa în cazul în care vânzătorul este un dezvoltator imobiliar care a ipotecat un imobil cu mai multe apartamente) care determină pe creditorul în favoarea căruia este înscrisă ipoteca asupra mai multor imobile să emită declaratia de radiere a ipotecii imobiliare, pentru imobilul ce formează obiectul prezentului contract.
Părțile convin ca ordinul de plată condiționat sau ordinul de plată (după caz) semnat de Cumpărător și de Bancă ... și executat conform extrasului contului Cumpărătorului, face dovada plății acestei părți din preț. Vânzătorul / vânzătorii dă/dau dreptul cumpărătorului să solicite și să obțină de la ... (banca vânzătorului/ băncile vânzătorilor în situația în care conturile sunt deschise la bănci diferite unde s-a virat suma de la punctul 3) conform dispozițiilor art. 1504 alin. 2 din Codul Civil, confirmarea scrisă a efectuării plății prin virament în contul / conturile acestora așa cum sunt identificate mai sus prin menționarea IBAN-ului. - Vânzătorul se obligă să întreprindă, în termen de maximum 20 zile lucrătoare de la data încheierii prezentului contract, toate demersurile necesare care să asigure rambursarea, din suma de bani încasată cu titlu de preț de la cumpărători și din surse proprii (în măsura în care suma necesară rambursării anticipate a acestui credit sau a părții din credit care determină obținerea de la creditorul inițial a declarației de radiere a ipotecii înscrisă asupra imobilului ce formează obiectul prezentului contract, este mai mare datorită spezelor bancare, diferențelor de curs valutar etc.), a creditului garantat cu ipotecă imobiliară asupra imobilului ce formează obiectul prezentului contract și să obțină de la ...(creditorul inițial) declarația de radiere a ipotecii ce grevează acest imobil, în forma autentică. Vânzătorul/rii declară că renunță expres la beneficiul înscrierii în Cartea Funciară a ipotecii legale pentru prețul datorat reglementată de Codul Civil. Ulterior încasării prețului, Vânzătorul/Vânzătorii se obligă să dea Cumpărătorului/ Cumpărătorilor, la solicitarea acestuia/acestora, o declarație în forma autentică prin care să confirme încasarea integrală de la Cumpărător/Cumpărători a prețului. Vânzătorii se obligă să suporte din surse proprii orice comisioane, speze, diferențe de curs valutar, în scopul lichidării creditului pe care aceștia îl au contractat la bancă... și radierii ipotecii imobiliare ce grevează imobilul ce formează obiectul vânzării, la data încheierii prezentului contract.” În contractul de vânzare-cumpărare se va menționa expres la articolul unde se face referire la sarcini și la extrasul de Carte Funciară pentru autentificare obținut pentru încheierea contractului de vânzare, că imobilul nu este liber de sarcini având înscrisă ipoteca de rangul ... și interdicții în favoarea ... conform extrasului de carte funciară pentru autentificare nr... din data de ..., ipoteca și interdicții ce urmează a fi radiate conform obligațiilor asumate în baza prezentului contract de către vânzător/vânzători. Conform adresei nr. ... din data de ... Banca ... (denumirea comercială) a fost de acord cu ridicarea interdicției de înstrăinare în scopul încheierii prezentului contract de vânzare. De asemenea, Contractul de vânzare-cumpărare va conține obligatoriu și următoarele (excepție cazurile în care se achiziționează terenuri):
1. În cazul în care imobilul care face obiectul vânzării este bun propriu al unuia dintre soți, dar are destinația de locuință a familiei, contractul de vânzare-cumpărare trebuie semnat și de către soțul neproprietar, în calitate de Declarant. În contractul de vânzare-cumpărare se va include următoarea declarație a soțului neproprietar: “Subsemnatul ..., cu domiciliul în ..., strada ..., nr..., bl..., sc..., et..., ap..., județul/sectorul ..., posesor al BI/CI seria ... nr. ... eliberat(a) de ... la data de ..., CNP..., în calitate de soț/soție a vânzătorului, cunoscând dispozițiile art. 322 din Codul Civil, îmi exprim consimțământul pentru înstrăinarea imobilului cu destinația de locuință a familiei ce formează obiectul prezentului contract.“
2. În cazul în care imobilul ce face obiectul vânzării este bunul propriu al unuia dintre soți și nu are destinația de locuință a familiei, în contract se va include următoarea declarație a vânzătorului: “Subsemnatul ... în calitate de Vânzător, declar că imobilul ce formează obiectul prezentului contract este bun propriu și nu are destinație de locuință a familiei conform art. 321 Cod Civil.“
Preţul acestei vânzări este de ... EURO (în litere), echivalentul a ... LEI (lei), calculat la cursul BNR de astăzi de 1 euro= 4,8...lei, pe care eu, vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], declar că îl voi primi integral de la cumpărătorul [Nume Cumpărător], astfel:
1. suma de ... euro (în litere), echivalentul a ... lei (în litere), calculată la cursul BNR din data de ... de 1 euro= ... lei, a fost achitată vânzătorului de către cumpărător, din sursele proprii ale acestuia, în numerar, în monedă EURO/LEI, conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. .../... de notar public Oana Surdescu, din cadrul BIN Professio, cu sediul în municipiul București, rectificată cu încheierea de rectificare nr. .../... de același notar public, declaraţia de încasare a vânzătorului, constituind chitanţă liberatorie privind încasarea acestei sume de bani;
2. suma de ... EURO (în litere), echivalentul a ... lei (în litere), calculată la cursul BNR din data de ... de 1 Euro = ... Lei, se va achita mandatarei vânzătorului, [Nume Mandatar], de către cumpărător, din sursele proprii ale acestuia, prin transfer bancar, în monedă EURO/LEI, din contul deschis pe numele cumpărătorului [Nume Cumpărător] la ..., cod IBAN ..., în contul deschis pe numele mandatarei vânzătorului, [Nume Mandatar] la Banca ..., cod IBAN ..., astăzi, data autentificării prezentului contract de vânzare, și
3. suma de ... EURO (în litere), echivalentul a ... lei (lei), calculat la cursul BNR de din data de ... de 1 Euro = ... Lei, se va achita mandatarei vânzătorului, [Nume Mandatar], de către cumpărătorul, [Nume Cumpărător], prin transfer bancar, în lei, cu ordin de plată condiționat, din contul deschis pe numele cumpărătorului [Nume Cumpărător] la ..., cod IBAN ..., în contul deschis pe numele mandatarei vânzătorului, [Nume Mandatar], la Banca ..., cod IBAN ..., în vederea și sub condiția rambursării integrale a creditului rămas de achitat, inclusiv a dobânzilor și comisioanelor aferente contractului de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. ... din data de ... încheiat între vânzătorul [Nume Vânzător] și Banca ..., dintr-un credit bancar ipotecar ce se va acorda cumpărătorului [Nume Cumpărător], conform Contractului de credit pentru bunuri imobile nr. ... din data de ..., încheiat cu Banca ..., în termen de cel mult 10 (zece) zile lucrătoare, calculat de la data prezentării la sediul instituţiei de credit a încheierii de intabulare în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea cumpărătorului şi a extrasului de carte funciară pentru informare cu menţiunea înscrierii în favoarea Băncii ... a ipotecii imobiliare de rangul I (întâi) în favoarea acesteia asupra imobilului descris mai sus precum și notarea în Cartea Funciară a interdicțiilor aferente asupra imobilului ce face obiectul ipotecii imobiliare, în favoarea băncii.
Având în vedere că acest credit va fi aprobat în monedă lei, eventualele diferențe de curs valutar LEI/EURO vor fi suportate integral de cumpărător din sursele proprii ale acestuia, astfel încât suma care va fi primită de către vânzător să fie de ... Euro (euro).
Eu, vânzătorul, reprezentat prin mandatară, declar că am primit suma menționată la punctul 1 din prezentul contract și nu mai am nicio pretenție în acest sens.
Plata sumei reprezentând diferența de preț prevăzută la pct. 3 din prezentul articol se consideră valabil efectuată la data debitării contului cumpărătorului nr. ... deschis la Banca ... cu contravaloarea acesteia. Părțile convin și acceptă că dovada plății acestei sume se face cu ordinul de plată emis de cumpărător pentru suma și contul prevăzut la pct. 3, purtând viza Băncii ... (semnătura persoanei autorizate), executat de Banca ... (conform extrasului contului cumpărătorului). Vânzătorul, reprezentat prin mandatară, dă dreptul cumpărătorului să solicite și să obțină de la Banca ... (banca vânzătorului/ băncile vânzătorilor în situația în care conturile sunt deschise la bănci diferite) conform dispozițiilor art. 1504 alin. 2 din Codul Civil, confirmarea scrisă a efectuării plății prin virament în contul acestuia așa cum sunt identificate mai sus prin menționarea IBAN-ului.
Noi, părţile, convenim asupra următorului pact comisoriu, în condiţiile art. 1550 alin. 2 şi art. 1553 Cod Civil: în situaţia în care prețul total al vânzării nu se plătește integral până la data de ..., inclusiv, iar contul bancar al mandatarei vânzătorului nu este alimentat cu prețul total al vânzării, prezentul contract se rezoluţionează de drept, fără punere în întârziere, fără judecată şi fără vreo altă formalitate prealabilă, urmând ca părţile să se repună în situaţia anterioară. Dreptul de a solicita rezoluţiunea contractului aparţine numai vânzătorului.
Dovada efectuării plăţii preţului de către cumpărător o constituie ordinul de plată semnat de cumpărătorul debitor şi vizat de banca plătitoare, conform art. 1504 Cod civil, alin. 1, iar dovada plăţii se face cu confirmarea scrisă a băncii vânzătorului eliberată, inclusiv la cererea cumpărătorului debitor, conform art. 1504 Cod civil, alin. 2.
Comisioanele de transfer bancar sunt în sarcina vânzătorului, care nu datorează cumpărătorului, comisioane de retragere de numerar.
Diferenţa de preţ neîncasată nu este producătoare de dobânzi, astfel că urmează să fie plătită la valoarea ei nominală.
Eu, Vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], declar că am luat la cunoștință că o parte din prețul total al prezentei vânzări, provine din împrumutul acordat Cumpărătorului [Nume Cumpărător] de Banca ... conform Contractului de credit pentru bunuri imobile nr. ... din data de ..., precum și că suma de ... euro (în litere), echivalentul a ... lei (în litere), calculat la cursul BNR de din data de ... de 1 Euro = ... Lei, îmi va fi achitată în termen de cel mult 10 (zece) zile lucrătoare, calculat de la data prezentării la sediul instituţiei de credit a încheierii de intabulare în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea cumpărătorului şi a extrasului de carte funciară pentru informare cu menţiunea înscrierii în favoarea Băncii ... a ipotecii imobiliare de rangul I (întâi) în favoarea acesteia asupra imobilului descris mai sus precum și notarea în Cartea Funciară a interdicțiilor aferente asupra imobilului ce face obiectul ipotecii imobiliare, în favoarea băncii.
Eu, cumpărătorul [Nume Cumpărător] mă oblig ca în termen de 10 (zece) zile lucrătoare de la data autentificării prezentului act să prezint băncii originalul încheierii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea cumpărătorului şi a extrasului de carte funciară pentru informare cu menţiunea înscrierii ipotecii legale de rang I în favoarea Băncii ... .
Având în vedere faptul că sumele ce provin din surse proprii și din creditul obţinut de către cumpărătorul [Nume Cumpărător], urmează a fi achitate de către acesta ulterior semnării prezentului contract de vânzare, eu, vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatară, declar că renunţ la beneficiul înscrierii din oficiu în Cartea Funciară a ipotecii legale pentru partea de preţ rămasă neachitată, conform art. 2386 pct. 1 Cod Civil. Totodată, mă oblig, ca la solicitarea cumpărătorului, să dau o declarație autentică de încasare integrală a restului de preț.
Noi, părţile, menționăm că, în garantarea restituirii creditului acordat de Banca ..., Cumpărătorului, se va încheia un contract de ipotecă asupra bunului imobil, ce constituie obiectul prezentei vânzări, cu actualul cumpărător [Nume Cumpărător].
Eu, Vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], declar și garantez pe proprie răspundere, cunoscând sancţiunile prevăzute de art. 326 din Noul cod penal privind falsul în declaraţii că imobilul care se înstrăinează: se află în circuitul civil, nu este afectat de nicio clauză de inalienabilitate legală sau convențională, nu a facut obiectul altor contracte de vânzare, schimb sau donație și nu face obiectul niciunei urmăriri silite (sau orice drept asupra acestuia, în tot sau în parte); nu a fost înstrăinat și este liber de orice sarcini, servituți, datorii, (cu excepția dreptului de servitute și dreptului de uz – conform schiței anexa a acordului – pe durata de existență a instalației de racordare, înscris în baza Convenției autentificate sub nr. .../... de notar public Oana Surdescu, din cadrul BIN "Professio", cu sediul în municipiul București, sector 1, în favoarea S.C. ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A., cu încheierea nr. .../... emisă de O.C.P.I. București-B.C.P.I. Sector 4; a notării, asupra imobilului cu nr. cadastral ..., înscris în CF nr. ..., a dreptului de liberă trecere al proprietarilor de apartamente, locuri de parcare și spații comerciale situate în celelalte blocuri turn pe cota indiviză din spațiile comune aferente Terenului și a dreptului de ipotecă pentru suma de ... euro (în litere) precum și celelalte obligații de plată aferente creditului și notarea interdicțiilor de înstrăinare, grevare și închiriere, conform contractului de ipotecă nr. .../... de notar public Oana Surdescu, din cadrul BIN "Professio", cu sediul în municipiul București, sector 1, înscrise în favoarea Băncii ... în CF ... și ... ale localității București, Sector 4, cu încheierea nr. .../... emisă de O.C.P.I. București-B.C.P.I. Sector 4), astfel cum rezultă din Extrasele de Carte Funciară pentru autentificare nr. cerere ... și ... din data de ..., eliberate de către O.C.P.I. București-B.C.P.I. Sectorul 4.
Eu, Vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], declar și garantez pe proprie răspundere, cunoscând sancţiunile prevăzute de art.326 din Noul cod penal privind falsul în declaraţii că: nu există contracte de închiriere, asociere în participațiune, de comodat sau orice alte obligații în legatură cu/sau care afectează sau pot afecta direct sau indirect apartamentul și locul de parcare (sau orice drept asupra acestora, în tot sau în parte) la data semnării prezentului contract în fața notarului public; apartamentul și locul de parcare care formează obiectul acestui contract (precum și orice drept asupra acestora) au fost în stăpânirea Vânzătorului pe deplin și în mod continuu, de la data dobândirii și până în prezent fără nicio tulburare, nu a fost încheiat niciun fel de act sau document care să confere unei terțe persoane vreun drept sau pretenție asupra/sau în privința apartamentului și locului de parcare; niciun terț nu are drept de preempțiune în ce privește apartamentul și locul de parcare sau părți din acestea (sau orice drept asupra acestora, în tot sau în parte); impozitele şi taxele aferente apartamentului și locului de parcare sunt achitate la zi, aşa cum rezultă din Certificatul de atestare fiscală nr. ... din data de ... eliberat de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, Vânzătorul a achitat debitele datorate Asociației de Proprietari ... din Mun. București, Strada ... nr. ..., sector 4, așa cum rezultă din Adeverința nr. înregistrare ... din data de ... emisă de către aceasta, am achitat costurile către societatea furnizoare de energie electrică precum și toate utilitățile aferente imobilului, am prezentat Cumpărătorului, situația juridică și de fapt a apartamentului și locului de parcare și nu am omis să prezint niciun aspect, informație sau document care, dacă ar fi cunoscută de către acesta la data încheierii acestui contract, l-ar determina să nu mai încheie actul sau să solicite o diminuare corespunzătoare a prețului apartamentului și locului de parcare (în tot sau în parte) și niciun drept asupra acestora, nu face obiectul niciunui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată, nu a constituit obiectul vreunei executări silite, notificări depuse în baza vreunei legi de compensare (Legea nr. 10/2001), nu există niciun alt fel de litigiu sau procedură administrativă sau de altă natură care ar afecta situația juridică a apartamentului și locului de parcare și nu există motive serioase să se creadă că acest fapt se va întâmpla în viitor.
Eu, Vânzătorul, reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], am obținut certificatul privind performanța energetică a clădirii, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 372/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Imobilul a fost încadrat în clasa energetică ..., conform Certificatului de Performanţă Energetică având număr de înregistrare în registrul auditorului ... din data de ..., eliberat de către auditorul energetic pentru cladiri autorizat, ..., serie și număr certificat atestare auditor energetic pentru clădiri UA nr. ...
Eu, Vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], declar că am pus la dispoziția cumpărătorului certificatul de performanță energetică a clădirii, iar eu, cumpărătorul declar că am primit acest certificat în original și am luat cunoștință despre conținutul acestuia.
Noi, părțile prezentului contract declarăm că ne-au fost puse în vedere de către notarul public instrumentator dispozițiile Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare.
Noi, părțile prezentului contract declarăm că ne-au fost puse în vedere de către notarul public instrumentator dispozițiile Ordinului nr. 15/2012 pentru punerea în aplicare a Normelor privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor și ale Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată.
În cazul în care oricare din declarațiile și afirmațiile de mai sus se vor dovedi a fi inexacte sau nereale, eu, Vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], mă oblig să despăgubesc în mod just și integral pe Cumpărător.
Cele de mai sus nu limitează în niciun fel obligația Vânzătorului, de a răspunde pentru vicii și evicțiuni totale sau parțiale conform art. 1695 și 1707 din Codul Civil.
Eu, Vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], declar și garantez că taxele și impozitele referitoare la imobilul ce se înstrăinează sunt în sarcina mea până astăzi, data autentificării prezentului contract și că sunt achitate la zi, urmând ca, de la data autentificării prezentului contract toate taxele și impozitele în legătură cu imobilul să treacă în sarcina Cumpărătorului.
Eu, Vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], declar, sub sancțiunile prevăzute de art. 326 din Noul Cod Penal pentru fals în declarații că sunt necăsătorit, iar bunul imobil ce face obiectul prezentului înscris este bunul meu propriu.
Taxele notariale și taxa A.N.C.P.I. sunt în sarcina cumpărătorului, iar impozitul pe venitul din transferul dreptului de proprietate asupra imobilului nu se datorează conform art.1 pct. 9 alin. 1 din OUG 3/2017 de modificare a Codului Fiscal.
Eu, Vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], declar și garantez că am predat cumpărătorului, titlurile în original/copie și documentele privitoare la proprietatea imobilului care face obiectul prezentului contract de vânzare, iar eu, cumpărătoul, declar că le-am primit.
Eu, cumpărătorul [Nume Cumpărător], necăsătorit, cumpăr de la vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile:
- Apartamentul nr. ..., situat în Mun. București, Strada ... nr. ..., bloc ..., scara ..., etaj ..., sector 4, cu numărul cadastral ... (Nr. cadastral vechi: ...), intabulat in CF nr. ... (Nr. CF vechi: ...) a localității București, sector 4, compus din: living = 21,76 mp; bucătărie=8,01 mp; baie=2,45 mp; hol= 8,16 mp; baie=4,65 mp; dormitor= 13,71 mp; dormitor= 14,14 mp, terasa=27,27 mp, având o suprafața utilă de 72,88 mp și o suprafață totală de 100,15 mp, împreună cu următoarele cote părți din Condominiu:
- cota indiviză de 0,82% din Spațiile comune ale Tronsonului (reprezentând 22,08 mp),
- dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 1,09% (reprezentând 29,75 mp), respectiv: cota indiviză de 0,29% din Spațiile Comune aferente Terenului (reprezentând 24,43 mp), teren liber de construcții și cota indiviză de 0,82% din Terenul Amprenta Tronsonului (reprezentând 5,32 mp), din terenul in suprafața totala de 10.254 m.p, cu numărul cadastral ..., intabulat in CF nr. ... a localității București, sector 4, teren pe care este amplasata construcția C2;
- Loc de parcare subteran nr. ..., situat in Mun. București, Strada ... nr. ..., scara 1, etaj ..., sector ..., având o suprafață construită de 12 mp, cu numărul cadastral ... (Nr. cadastral vechi: ...), intabulat in CF nr. ... (Nr. CF vechi: ...) a localității București, sector 4, împreună cu următoarele cote părți din Condominiu:
- cota indiviză de 0,29% din Spațiile Comune aferente Parcării Subterane (reprezentând 21,76 mp),
- dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 0,29% (reprezentând 0,20 mp) din Terenul aferent Parcării Subterane, în suprafață totală de 70 m.p., cu numărul cadastral ..., intabulat in CF nr. ... a localității București, sector 4, teren pe care este amplasata construcția C1, la prețul de ... EURO (în litere), echivalentul a ... lei (în litere), calculat la cursul BNR de din data de .... de 1 Euro =... Lei, în condiţiile menționate în prezentul contract și declar că sunt de acord cu conținutul acestuia.
Noi, părţile contractante, ştim că preţul vânzării trebuie să fie sincer și determinat de părți conform art. 1660 alin. 2 Cod Civil şi declarăm pe proprie răspundere că preţul menţionat în act este cel real.
Eu, cumpărătorul [Nume Cumpărător], declar, sub sancțiunile prevăzute de art. 326 din Noul Cod Penal pentru fals în declarații, că sunt necăsătorit și nu am încheiat până în prezent nicio convenţie matrimonială.
Transmisiunea proprietăţii cu toate atributele sale are loc astăzi și predarea imobilului vor avea loc, astăzi, data autentificării contractului de vânzare.
S-au pus în vedere cumpărătorului prevederile art. 1690 Cod Civil, potrivit cărora acesta are obligația ca imediat după preluare să verifice personal sau prin specialist starea bunului potrivit uzanțelor și să aducă la cunoștința vânzătorului existența unor vicii aparente pentru remediere. În caz contrar, se consideră că vânzătorul și-a executat obligația de a preda bunul în starea în care se află în momentul încheierii contractului.
Eu, vânzătorul [Nume Vânzător], reprezentat prin mandatara [Nume Mandatar], declar că sunt de acord în mod expres cu radierea dreptului meu de proprietate asupra bunurilor imobile ce fac obiectul prezentului înscris din Cărtile Funciare de mai sus precum și cu intabularea dreptului de proprietate pe numele cumpărătorului [Nume Cumpărător] în cartile funciare ale imobilelor ce formează obiectul prezentului înscris.
Eu, cumpărătorul [Nume Cumpărător], declar că mi-a fost adusă la cunoştinţă obligația legală de a depune declaraţia de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află imobilul dobândit, în termen de 30 (treizeci) de zile de la data dobândirii precum şi că datorez impozit pe imobil începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
Totodată, noi, părţile, declarăm că am luat la cunoştinţă despre prevederile Codului Civil, Legii nr. 129/2019 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor, de reglementările art.111 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 241/2005 pentru combaterea şi prevenirea evaziunii fiscale şi că, înainte de semnarea actului, am citit personal cuprinsul acestuia, constatând că el corespunde voinţei şi condiţiilor stabilite de noi, de comun acord, drept pentru care semnăm mai jos.
Declarăm că, în conformitate cu cerințele Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice in ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD) și ale Legii notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995 republicată, am luat cunoștință că notarul public, în calitate de operator de date cu caracter personal, are obligația legală de a le administra, prelucra și porta în conditii de siguranță, inclusiv prin accesarea registrelor notariale si a celorlalte registre publice prevăzute de lege și numai pentru scopurile prevăzute de legislația în vigoare, datele noastre personale pe care le furnizăm sau pe care le furnizează, după caz, un membru al familiei noastre ori o altă persoană.
Totodată, am luat act de faptul că datele noastre cu caracter personal sunt transmise, prin orice mijloc de comunicare, instituțiilor publice, notarilor publici sau altor entități publice ori private ale căror activități sunt incidente în activitatea notarială sau care au legătură directă ori implicită cu instrumentarea actului ori procedurii notariale pentru care am depus cererea la sediul biroului notarial și care, la rândul lor sunt operatori de date cu caracter personal și suntem de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.
Noi, părţile din contract, declarăm că am citit prezentul act, suntem de acord cu conţinutul acestuia ce reprezintă voinţa noastră liberă şi neviciată şi că afirmaţiile făcute în prezentul act sunt conforme cu adevărul (art. 326 Noul Cod Penal). De asemenea, declarăm, că notarul public ne-a oferit consilierea juridică necesară încheierii prezentului contract, avem capacitatea legală de a contracta, ni s-au explicat efectele juridice ale acestui contract și cunoaștem semnificația tuturor termenilor juridici înscriși în prezentul contract.
Notarul public instrumentator va efectua din oficiu înscrierea în Cartile funciare a prezentului contract, în baza art. 56 alin. 1 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 6/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Tehnoredactat și autentificat la Birou Individual Notarial Professio într-un exemplar original care rămâne în arhiva biroului notarial şi 5 (cinci) duplicate, din care unul va rămâne în arhiva biroului notarial, 1(un) exemplar pentru Bancă, 1 (un) exemplar pentru O.C.P.I. București-B.C.P.I. Sector 4, 1 (un) exemplar s-a eliberat Cumpărătorului și 1 (un) exemplar s-a eliberat Vânzătorului.
VÂNZĂTOR, CUMPĂRĂTOR,
S.S. [Nume Vânzător]
S.S. [Nume Cumpărător]
reprezentată prin mandatară,
S.S. [Nume Mandatară]
Pentru detalii complete despre costurile și actele necesare încheierii contractului de vânzare la biroul nostru notarial, accesați link-ul de mai jos: