Modele de acte notariale

Model de contract de partaj încheiat între soți în timpul căsătoriei

Un exemplu de contract notarial de partaj încheiat între soți în timpul căsătoriei (fără divorț), conform noului Cod Civil.

Pentru a afla costurile contractului de partaj în cazul dvs., folosiți calculatorul de taxe sau contactați-ne pentru o programare.

S-a cerut autentificarea prezentului înscris Timbru sec

ACT DE PARTAJ VOLUNTAR (MODEL)

1. NUME SOȚ, cetăţean român, domiciliat în Municipiul București,_, sector 6, identificat cu C.I. seria_, nr._, eliberată de I.N.E.P. la data de_, C.N.P._, în nume propriu,

2. NUME SOȚIE, cetăţean român, domiciliată în Municipiul București,_, sector 6, identificată cu C.I. seria_, nr._, eliberată de I.N.E.P. la data de_, C.N.P._, în nume propriu, soți, căsătoriți sub regimul comunității legale de bunuri, în calitate de, în calitate de copartajanți, asupra următoarelor bunuri comune descrise mai jos, a intervenit următorul act de partaj, încheiat în baza prevederilor Codului Civil:

Noi, NUME SOȚ și NUME SOȚIE, soți, căsătoriți sub regimul comunității legale de bunuri, declarăm că stabilim cota de contribuţie de 1/2 (jumătate) pentru fiecare dintre noi atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune.

Noi, NUME SOȚ și NUME SOȚIE, am hotărât încetarea coproprietăţii prin partaj asupra următoarelor noastre bunuri comune descrise mai jos:

Apartamentul nr._, situat în Municipiul București,_, sector 6, compus din 4(patru) camere și dependințe (bucătărie, baie, vestibul, două debarale, WC) și balcon având o suprafață utilă de 82,42 m.p., împreună cu dreptul de coproprietate asupra cotei indivize de 0,35% asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună precum și dreptul de folosință, pe durata existenței construcției, asupra cotei indivize de teren de 4,77 mp. care urmează regimul juridic prevăzut de dispozițiile art. 35 din Legea 18/1991.

Imobilul este identificat cu numărul cadastral_ și întabulat în cartea funciară nr._, a localității București-Sector 6, așa cum rezultă din încheierea nr._, eliberată de Judecătoria sector 6, Biroul de carte funciară.

Suma de bani în cuantum de 34.000 EUR (treizecișipatrumiieuro) aflată în contul deschis pe numele copartajantului NUME SOȚ la Banca_, Agenția_ cod IBAN_ conform extrasului de cont nr._ din data de_ eliberat de aceeași unitate bancară și reprezentând parte din prețul vânzării unui imobil bun comun al nostru, NUME SOȚ și NUME SOȚIE, respectiv sumă care a rezultat din vânzarea imobilului situat în comuna_, județul_, tarla_, parcela_ și_ înscris în Cartea Funciară nr._ a localității_ compus din terenul intravilan, în suprafaţă totală de 532 m.p. (din care suprafața de 500 m.p. categoria de folosință curți construcții și suprafața de 32 m.p. categoria de folosință arabil intravilan) identificat cu numărul cadastral_ precum și din construcția-locuință P+1E, aflată pe acest teren, identificată cu numărul cadastral_, dobândit de către noi în timpul căsătoriei, așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ de notar public_ din cadrul Notari Publici_, Societate Profesională Notarială, cu sediul în Municipiul București.

Noi, NUME SOȚ și NUME SOȚIE, declarăm pe propria răspundere, cunoscând sancţiunile art. 326 Cod Penal, privind falsul în declaraţii, că noi suntem proprietarii imobilului descris mai sus, respectiv apartamentul nr._, situat în Municipiul București,_, sector 6 identificat cu numărul cadastral_ și întabulat în cartea funciară nr._, a localității București-Sector 6, și declarăm că am dobândit acest imobil în timpul căsătoriei, prin cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._, de Biroul Notarilor Publici Asociați, notar public_, cu sediul în Municipiul București, rectificat cu încheierea de rectificare nr._ de același birou notarial, de la_. Anterior, conform informațiilor oferite de contractul de vânzare cumpărare menționat mai sus, aceasta a dobândit apartamentul prin cumpărare necăsătorită fiind, conform contractului de vânzare cumpărare nr._ și preluat cu procesul verbal de predare primire cu același număr, acte încheiate cu SC Romconfort SA București, transcrise sub nr._ de Judecătoria Sector 6 București, achitat în rate integral conform adeverinței nr._ eliberată de SC Romconfort SA București așa cum se menționează în contractul de vânzare cumpărare al copartajanților.

Prezentarea istoricului proprietăţii s-a realizat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._, de Biroul Notarilor Publici Asociați, notar public_, cu sediul în Municipiul București.

Noi, copartajanții, stabilim că prezentul partaj se face conform înțelegerii noastre, pe loturi, dupa cum urmează:

Eu, copartajantul, NUME SOȚ, primesc în deplină și exclusivă proprietate, LOTUL I compus din suma de bani în cuantum de 34.000 EUR (treizecișipatrumiieuro) aflată în contul deschis pe numele meu la Banca_, Agenția_ cod IBAN_.
Ca urmare a încheierii prezentului act de partaj voluntar, eu, NUME SOȚ, îmi întregesc dreptul de proprietate asupra bunului mobil ce formează lotul I, mai sus arătat, devenind astfel unicul proprietar al acestuia.

Eu, NUME SOȚIE, sunt de acord ca soţul meu NUME SOȚ să primească bunul mobil mai sus descris, respectiv suma de bani în cuantum de 34.000 EUR (treizecișipatrumiieuro).

Eu, copartajanta, NUME SOȚIE, primesc în deplină și exclusivă proprietate, LOTUL II compus din apartamentul nr._, situat în Municipiul București,_, sector 6, format din 4 (patru) camere și dependințe (bucătărie, baie, vestibul, două debarale, WC) și balcon având o suprafață utilă de 82,42 m.p., împreună cu dreptul de coproprietate asupra cotei indivize de 0,35% asupra părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună precum și dreptul de folosință, pe durata existenței construcției, asupra cotei indivize de teren de 4,77 mp. care urmează regimul juridic prevăzut de dispozițiile art. 35 din Legea 18/1991, apartamentul fiind identificat cu numărul cadastral_ și întabulat în cartea funciară nr._, a localității București-Sector 6, așa cum rezultă din încheierea nr._, eliberată de Judecătoria sector 6, Biroul de carte funciară.

Ca urmare a încheierii prezentului act de partaj voluntar, eu, NUME SOȚIE, îmi întregesc dreptul de proprietate asupra bunului imobil ce formează LOTUL II mai sus arătat, devenind astfel unica proprietară a acestuia.

Eu, NUME SOȚIE, consimt la intabularea în Cartea Funciară a dreptului meu de proprietate asupra imobilului ce formează LOTUL II, arătat mai sus, primit prin partaj.

Eu, NUME SOȚ, sunt de acord ca soţia mea NUME SOȚIE să primească bunul imobil mai sus descris şi consimt la intabularea în Cartea Funciară a dreptului acesteia de proprietate asupra imobilului ce formează LOTUL II, bun imobil primit prin partaj.

Copartajantul NUME SOȚ intră în stăpânirea de drept asupra bunului mobil primit prin partaj (LOTUL I) respectiv suma de bani în cuantum de 34.000 EUR (treizecișipatrumiieuro), începând de azi, data autentificării prezentului contract, iar în stăpânirea de fapt a intrat anterior.

Copartajanta NUME SOȚIE intră în stăpânirea de drept asupra imobilului primit prin partaj (LOTUL II), respectiv apartamentul nr._, situat în Municipiul București,_, sector 6 identificat cu numărul cadastral_ și întabulat în cartea funciară nr._, a localității București-Sector 6, începând de azi, data autentificării prezentului contract, iar în stăpânirea de fapt a intrat anterior.

Noi, copartajanţii, declarăm că am luat la cunoştinţă despre prevederile art. 680 Cod civil potrivit cărora fiecare dintre soți devine “proprietarul exclusiv al bunurilor sau, dupa caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite” cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului precum și de prevederile art. 358 alin. 3 Cod Civil potrivit căruia “bunurile atribuite fiecărui soţ prin partaj devin bunuri proprii, iar bunurile neîmpărţite rămân bunuri comune”.

Noi, copartajanţii, declarăm că ne garantăm reciproc pentru evicţiune şi vicii ascunse în baza art. 683 Cod Civil, precum şi în conformitate cu art. 1695 (şi următoarele) şi respectiv conform art. 1707 Noul Cod Civil.

Declarăm, de asemenea, că bunurile supuse partajului se află în proprietatea noastră, aceste bunuri nu sunt scoase din circuitul civil, nu au fost înstrăinate, nu sunt sechestrate, ipotecate, confiscate, nu formează obiectul niciunui litigiu judecătoresc, nu au fost constituite drepturi reale în favoarea altor persoane sau încheiate pacte de opţiune sau promisiuni de vânzare-cumpărare ale acestor bunuri, nu au fost aduse ca aport la capitalul social al niciunei persoane juridice și nu au fost încheiate contracte de închiriere sau de comodat cu privire la aceste bunuri, nicio persoană juridică nu are sediul social în acest imobil, şi nu sunt grevate de vreo clauză de inalienabilitate sau insesizabilitate legală sau convenţională aşa cum rezultă din extrasul de carte funciara pentru autentificare: nr._ din data de_, eliberat de O.C.P.I București-B.C.P.I.-Sector 6.

Noi, NUME SOȚ și NUME SOȚIE, declarăm că am solicitat în mod expres semnarea şi autentificarea prezentului act fără aviz emis de Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Taxele şi impozitele aferente imobilului descris mai sus sunt achitate la zi aşa cum rezultă din Certificatul de atestare fiscală nr._, eliberat de Consiliul local sector 6 - Direcția Impozite și taxe Locale Sector 6, iar incepând de azi, data autentificării prezentului înscris, trec în sarcina fiecăruia dintre noi, copartajanții, pentru lotul luat în proprietate de fiecare.

Noi, NUME SOȚ și NUME SOȚIE declarăm cunoscând sancţiunile prevăzute de art. 326 Noul cod penal privind falsul în declaraţii că debitele datorate Asociației de Proprietari_, din Municipiul București,_, sector 6, sunt achitate la zi așa cum rezultă din Adeverința nr._, emisă de către aceasta; precum și costurile către societatea furnizoare de energie electrice în ceea ce privește apartamentul nr._, situat în Municipiul București,_, sector 6.

Eu, NUME SOȚIE mă oblig ca în termen de_ zile, începând de azi data autentificării prezentului act să mă prezint la Banca_, Agenția_ pentru a-mi retrage semnătura depusă la această instituție bancară, la deschiderea contului cod IBAN_ al cărui titular este copartajantului NUME SOȚ pentru ca acesta să poată avea acces liber la contul indicat mai sus precum și la suma de bani în cuantum de 34.000 EUR (treizecișipatrumiieuro) ce face obiectul prezentului înscris.

Noi, copartajanții, declarăm pe proprie răspundere, sub sancțiunea prevăzută de art. 326 Noul cod penal privind falsul în declarații, că suntem căsătoriți sub regimul comunității legale de bunuri și nu am încheiat convenții matrimoniale de schimbare a regimului matrimonial.

Subsemnații NUME SOȚ și NUME SOȚIE declarăm pe proprie răspundere sub sancțiunile legii penale că nu avem creditori personali sau creditori care să aibă un drept de garanție asupra bunurilor partajate și nici creditori a căror creanță să se fi născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestora.

Noi, copartajanţii, declarăm că nu solicităm şi nu dorim a se achita vreo sultă pentru egalizarea loturilor, nu mai avem nicio pretenţie bănească sau de orice altă natură unul faţă de celălalt cu privire la bunurile ce formeaza obiectul prezentului act de partaj voluntar şi ne declarăm întrutotul de acord cu conţinutul acestui înscris, fiind mulțumiți cu modul de partajare așa cum a fost descris mai sus.

Cheltuielile ocazionate cu perfectarea actului și tariful pentru intabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra bunului imobil dobândit prin prezentul act de partaj privesc pe copartajanți.

Nouă, copartajanţilor, ne-au fost aduse la cunostinta, de către notarul public, prevederile Codului Fiscal cu privire la obligatia noastră de a depune la Primaria competentă, în termen de 30 zile de la autentificarea prezentului contract, declaratia fiscală referitoare la instrăinarea, respectiv dobândirea imobilului sus-mentionat .precum și că operaţiunea de înscriere în Cartea Funciară a drepturilor dobândite prin acest act se efectuează conform Legii nr. 499/2004 de notarul public instrumentator.

Noi, părţile din acest înscris, declarăm că am citit prezentul act, suntem de acord cu conţinutul acestuia ce reprezintă voinţa noastră liberă şi neviciată şi, de asemenea, declarăm pe răspunderea noastră că afirmaţiile făcute în prezentul act sunt conforme cu adevărul (art. 326 C. pen.). De asemenea, declarăm că notarul public ne-a oferit consilierea juridică necesară încheierii prezentului contract, avem capacitatea legală de a contracta, ni s-au explicat efectele juridice ale acestui contract și cunoaștem semnificația tuturor termenilor juridici înscriși în prezentul contract.

Noi, copartajanții, declarăm că suntem de acord cu prezentul act de partaj voluntar astfel cum a fost redactat și stăruim la autentificarea lui, întrucât exprimă voința noastră.

Totodată, noi, părţile, declarăm că am luat la cunoştinţă despre prevederile Codului civil, Legii nr.656/2002 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi ale Legii nr. 241/2005 pentru combaterea şi prevenirea evaziunii fiscale. În conformitate cu prevederile Legii nr.677/2001, pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulaţie a acestor date, noi, părţile contractante, declarăm că suntem de acord cu prelucrarea acestor date, în vederea întocmirii actului notarial și cu furnizarea informaţiilor referitoare la datele personale și la conținutul actului notarial, către autorităţile abilitate de lege, la cererea acestora.

Noi, părţile, evaluăm imobilul în vederea taxării și intabulării prezentului act de partaj voluntar (cota de 1/2 (jumătate)) -la valoarea de 25.770 EUR (douăzecișicincimiișaptesuteșaptezecieuro) echivalentul a_ LEI (valoareaînlitere), calculat la cursul BNR de astăzi,_, de 1 EUR =_ lei.

Notarul public instrumentator va efectua din oficiu înscrierea în Cartea funciară a prezentului contract, în baza art.56 alin.1 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, modificată prin Legea nr. 499/2004 şi prin Legea nr. 247/2005.

Tehnoredactat şi autentificat la Biroul Notarial "Professio", într-un singur exemplar original, care rămâne în arhiva biroului notarial și 4 (patru) duplicate, din care unul va rămâne în arhiva biroului notarial, un exemplar pentru O.C.P.I. București -B.C.P.I. Sector 6 și 2 (două) exemplare au fost eliberate părților.

COPARTAJANŢI,

NUME SOȚ

(semnătură)

NUME SOȚIE

(semnătură)

Descărcaţi modelul în format:

partajarea bunurilor intre soti in timpul casatoriei

Întrebări și răspunsuri: Model de contract de partaj încheiat între soți în timpul căsătoriei




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

Florin 7-02-2022
Bună ziua! V-aș fi extrem de recunoscător dacă m-ați putea ajuta cu o informație. Soția mea a primit prin donatie un teren de la soacră-mea pe care urmează sa ne construim o casă împreună. Toate actele vor fi intocmite pe numele ei. Eu vreau sa știu dacă eu voi fi coproprietar doar pe casa sau și pe terenul casei?
Notariat Professio 20-05-2022
Dacă donația nu a fost făcută amândurora, veți fi coproprietar numai pe casă, iar terenul va fi considerat bunul propriu al soției.
Maria 29-11-2018
Daca apartamentul e cumparat cu credit prima casa se poate efectua partajul in timpul casatoriei? Multumesc
Notariat Professio 20-05-2022
Da, cu acordul băncii. Vedeți acest articol pentru actele necesare: notari.pro/contract/partaj

Am observat târziu întrebarea dv. și cu siguranță deja ați rezolvat situația, dar am răspuns totuși pentru cazul în care alți vizitatori ar avea aceeași întrebare.
C. M. 21-07-2018
Bună ziua. Soția dorește divorțul și sa cedeze cota ei parte din bunurile dobândite în timpul celor 17 ani de căsătorie în favoarea mea, iar ea dorește sa locuiască în alta parte (alta locuință posibil cu chirie sau care nu este proprietatea noastră... nu știu), dar împreună cu cei 2 copii minori (9 ani, respectiv 5 ani).
1.este posibila cedarea cotei ei parte în favoarea mea, în ce condiții? (luând în calcul ca as fi de acord)
2. Dacă la partaj se împart și datoriile din timpul căsătoriei, sunt luate în considerare și credite despre care soțul nu a avut cunoștință (gen cele de la IFN - uri),
Citește mai mult ptr ca am fost pus în fata unor datorii exorbitante la care s a ajuns ptr neplata la timp a acestora. Referitor la necunostinta contractării sau a derulării din 2016 - prezent a acestor credite, sunt martori, inclusiv persoane giranți care ar confirma acest aspect.
ÎN ce onditii aș fi afectat eu soț al respectivei în cazul unui partaj, ce cota parte mi-ar reveni dacă nu ar ceda în favoarea mea cota ei parte?
Estera 19-07-2018
Buna,eu cu sotu in 2012 am făcut un act de partaj voluntar,și mi-a dat mie partea lui,acum avem probleme in fam.daca se răzgândește și divorțează, mai poate sa ia înapoi partea lui?am 4 copii cu el.multumesc o zi buna
Florea Liliana 5-01-2018
Se poate face partaj si fara divort ? Cum procedez daca sotul nu este de acord ? Multumesc !
Notariat Professio 20-05-2022
Da, modelul de mai sus pentru acest caz este. Când există neînțelegeri, singura posibilitate este instanța unde durata și costurile sunt mai mari decât la notariat.
Florea Liliana 5-01-2018
Buna ziua,cu scuzele de rigoare,deci se poate face partaj si fara divort ? Cum procedez daca sotul nu este de acord ?Multumesc !
Mirela Ionita 7-07-2017
Cat ar costa un partaj voluntar la un ap de trei cam pt jumatate de apartament?se calculeaza la valoarea apartamenttului?daca da cat la suta din valoare?
Notariat Professio 20-05-2022
Găsiți pe site un calculator și mai multe explicații: notari.pro/calculator-taxe-partaj
Claudiu 26-05-2017
Dacă am apartamentul în străinătate pot sa renunț la partea mea în favoarea soției la un notar din România?
Notariat Professio 20-05-2022
Nu, trebuie să apelați la un notar din țara în care se află imobilul.
Dumitru 11-05-2017
Buna ziua, eu si sotia vrem sa cumparam 2 apartamente , dar cand facem actele de cumparare la notar , eu vreau sa fiu proprietarul unui apartament, iar sotia proprietara celuilalt, cum se poate face ? Multumesc
Daniela 27-04-2017
Buna ziua! O casa noua care are procesul verbal de receptie a lucrari, se poate ceda cota parte de proprietate celuilalt sot fara a divorta , fara pretentii si fara a fi atacat in instanta? Mentionez ca nu sunt facute cadastru si intabularea locuintei. Multumesc!
Vedeți mai multe
Aura 11-02-2016
In cazul decesului sotului care a cedat toate proprietatile prin partaj voluntar fără divorț....copiii lui din prima casatorie mai au drept de mostenire asupra imobilelor partajate?
Ina 23-08-2023
Intrebarea imi e potrivita si mie.In cazul decesului sotului care mi-a cedat toate proprietatile prin partaj voluntar fara divort....copiii lui din prima casatorie mai au drept de mostenire asupra imobilelor partajate?
Constanta 26-06-2015
As dori sa aflu care este taxa pentru un partaj notarial intre soti fara divort
Secretariat 26-06-2015
Taxa se calculează în funcție de valoarea imobilului. Mergeti cu actele la notar
Constanta 25-06-2015
Eu am cumparat un teren de500m din care 250m i-am vandut actualului meu sot la vremea aceea nu eram casatoriti.Sotul meu detine un imobil care este bun dobandit inainte de casatorie.As dori sa stiu cum putem face ca eu sa devin unicul proprietar al imobilului sotului iar el sa devina unicul proprietar al terenului.Tin sa precizez ca nu suntem divortati si nici nu am dori acest lucru.Va multumesc.
Secretariat 26-06-2015
Puteți face un act de partaj sau o convenție matrimonială.
B. L. 3-04-2015
Buna ziua, in primul rand aprecierea mea pentru publicarea unor astfel de documente care sunt cu siguranta in sprijinul celor aflati in impas. In situatia in care se doreste partajul unuia din bunurile imobile, dar care un este inca inscris in Careta Funciara, dar are procesu verbal de luare in folosinta eliberat da Primarie, se poate face partajul acelui imobil? Am inteles bine? dupa partaj fiecare din soti poate dispune cum doreste de bunul dobandit. Va multumesc.
Secretariat 3-04-2015
Pentru a putea partaja un imobil este obligatoriu ca acesta să aibă cadastru și să fie intabulat în cartea funciară. Dacă imobilul nu are cadastru și nu este intabulat, primul pas este să vă adresați unui expert cadastrist pentru a realiza documentația cadastrală.
A. S. 6-01-2015
Buna ziua, v-as fi extrem de recunoscatoare daca m-ati putea lamuri intr-o privinta : sotul meu,sofer profesionist,are amenzi de circulatie neplatite asupra carora s-a emis Hot Judec definitiva in 2004, inaintea casatoriei noastre, in 2005.Avem un autoturism dobandit in cursul casatoriei pe care am vrea sa-l trecem in proprietatea mea exclusiva prin partaj intre soti cum ati aratat mai sus. Intrebarea mea : se poate face acest lucru fara ca sotul meu sa plateasca amenzile din 2004?
Multumesc pentru intelegere.
Secretariat 6-01-2015
Printre actele necesare pentru partaj se numără și certificatele fiscale pe numele fiecăruia dintre coproprietari, eliberate de Administraţia Financiară competentă, din care să rezulte că aceștia sunt la zi cu plăţile către Stat (inclusiv amenzi de circulație neplătite și orice alte datorii). Veți putea face contractul notarial de partaj după ce plătiți amenzile respective.
B. 10-09-2014
Buna seara,ma puteti ajuta cu câteva exp va rog...am o garsoniera dobândita in timpul căsătoriei, soțul meu vrea sa -mi cedeze partea lui... Am inteles prin partaj voluntar fără divorț... Intrebarea mea este : la un posibil divorț el poate sa -și ceara partea înapoi... Sau actul poate fi atacat? de către el? Va multumesc!
Secretariat 11-09-2014
După încheierea contractului de partaj, soțul nu mai poate să își solicite partea înapoi. Prin contractul de partaj se transferă proprietatea bunului, dreptul noului proprietar fiind intabulat în cartea funciară. Actul notarial care constată partajul beneficiază de prezumție de validitate și autenticitate ca și o hotărâre judecătorească de partaj. Contractul notarial de partaj nu poate fi atacat cu șanse de reușită pentru motivul arătat de dvs. De asemenea, notarul public se va asigura că actul respectă toate condițiile legale astfel încât să nu existe nici alte motive pentru care să fie atacat în instanță.

↑ ÎNAPOI SUS