Legea 36/1995

Art. 74 Legea 36/1995 Îndatoririle şi răspunderile notarilor publici Drepturile şi îndatoririle notarilor publici

CAPITOLUL IV
Drepturile şi îndatoririle notarilor publici

SECŢIUNEA a 2-a
Îndatoririle şi răspunderile notarilor publici

Art. 74

Răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru următoarele abateri:

a) încălcarea competenţei generale, materiale şi teritoriale stabilite prin lege;

b) nerespectarea dispoziţiilor, deciziilor şi hotărârilor organelor de conducere ale Uniunii şi ale Camerelor, emise în condiţiile legii;

c) nerespectarea normelor şi instrucţiunilor privind metodologia de lucru cu registrele naţionale notariale administrate de CNARNN;

d) îndeplinirea, în mod repetat, a actelor şi procedurilor notariale, cu nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale în cauză, ori îndeplinirea acestora cu încălcarea dispoziţiilor art. 9;

e) întârzierea nejustificată sau neglijenţa în efectuarea lucrărilor;

f) lipsa nejustificată de la birou, în mod repetat;

g) comportament şi atitudine necorespunzătoare în exercitarea activităţii profesionale;

h) orice manifestare de natură a aduce atingere prestigiului profesiei săvârşită în exerciţiul funcţiei ori în legătură cu aceasta sau în afara exerciţiului funcţiei;

i) neachitarea integrală şi la scadenţă a contribuţiilor profesionale, precum şi a primei de asigurare, conform contractului de asigurare;

j) sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ;

k) încălcarea obligaţiilor legale cu privire la păstrarea secretului profesional;

l) folosirea ori acceptarea, în orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de atragere a clientelei, aşa cum sunt definite în Codul deontologic al notarilor publici;

m) desfăşurarea unor activităţi incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii;

n) refuzul nejustificat sau neglijenţa în efectuarea şi comunicarea operaţiunilor prevăzute de lege pentru funcţionarea sistemului informatizat al Camerei şi al Uniunii;

o) nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la stabilirea, încasarea şi, după caz, virarea impozitelor, tarifelor şi onorariilor;

p) nedepunerea la termen a situaţiei statistice şi a altor date solicitate de Cameră sau de Uniune;

q) refuzul nejustificat de a întocmi un act notarial în afara sediului biroului notarial, iar în cazuri temeinic justificate, şi în afara programului normal de lucru;

r) neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregătire profesională continuă organizate prin INR, la intervalele de timp stabilite prin regulament;

s) neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregătire profesională, dispusă în condiţiile art. 77 alin. (2);

ş) nerespectarea dispoziţiilor Codului deontologic al notarilor publici;

t) absenţe nejustificate de la adunările generale ale Camerelor şi de la acţiunile organizate de Colegiul director al Camerei sau organele de conducere ale Uniunii;

ţ) nerespectarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) şi/sau continuarea activităţii după aplicarea sancţiunii suspendării din exerciţiul funcţiei;

u) refuzul nejustificat de a îndeplini actele şi procedurile repartizate de preşedintele Camerei din care face parte.

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 74 Legea 36/1995 Îndatoririle şi răspunderile notarilor publici Drepturile şi îndatoririle notarilor publici




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

↑ ÎNAPOI SUS