Legea 36/1995

Art. 62 Legea 36/1995 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Organizarea activităţii notarilor publici

CAPITOLUL III
Organizarea activităţii notarilor publici

SECŢIUNEA a 7-a
Uniunea Naţională a Notarilor Publici

Art. 62

(1) În vederea administrării registrelor prevăzute la art. 163, în cadrul şi sub autoritatea Uniunii se înfiinţează, se organizează şi funcţionează CNARNN, ca entitate cu personalitate juridică, în condiţiile stabilite prin regulamentul propriu, aprobat de Biroul executiv al Consiliului Uniunii.

(2) CNARNN asigură administrarea, organizarea şi funcţionarea registrelor naţionale notariale prevăzute la art. 163, precum şi a altor activităţi stabilite prin regulamentul propriu.

(3) CNARNN are sediul în municipiul Bucureşti. CNARNN are sigiliu propriu, care cuprinde denumirea sa şi stema României, şi siglă proprie şi se înfiinţează, se organizează şi funcţionează, fără îndeplinirea altor formalităţi, în baza prevederilor prezentei legi.

(4) Costurile privind verificările şi înscrierile în registrele prevăzute la art. 163 vor fi suportate de părţile interesate, iar tarifele privind înscrierea şi verificarea în registre se vor stabili de către Biroul executiv al Consiliul Uniunii.

(5) În cazul în care înscrierile şi verificările în registrele prevăzute la art. 163 se solicită de către instituţiile publice, acestea se vor efectua cu scutire de tarif.

(6) Tarifele pentru înscriere sau verificare în registre se vor putea încasa de către notarii publici fie pe chitanţiere puse la dispoziţie de către CNARNN, fie pe bonuri fiscale, prin intermediul caselor de marcat.

(7) Regulamentul de organizare şi funcţionare a CNARNN, precum şi orice alte măsuri necesare organizării şi funcţionării acestuia se aprobă prin decizie a Biroului executiv al Consiliului Uniunii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Alte articole:

Întrebări și răspunsuri: Art. 62 Legea 36/1995 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Organizarea activităţii notarilor publici




* Comentariul va fi public. Introduceți doar prenumele, fără date cu caracter personal.

** Asigurați-vă că întrebarea nu are deja răspuns în articol și că are legătură cu subiectul.

*** Adresa de e-mail nu se publică.

Notariat Professio 7-09-2013
Noul regulament de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995:

SUBSECŢIUNEA a 5-a
Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale

Art. 191
CNARNN se organizează şi funcţionează în condiţiile stabilite de regulamentul acestuia, aprobat în condiţiile legii, de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii.

Art. 192
(1) CNARNN este condus de o Comisie de experţi, formată din notari publici şi specialişti. Membrii Comisiei de experţi sunt numiţi de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Comisia de experţi este condusă de un preşedinte, desemnat
Citește mai mult dintre membrii săi de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii.
(2) Numărul membrilor Comisiei de experţi, modul de desemnare a acestora, precum şi a preşedintelui comisiei se stabilesc prin regulamentul CNARNN.
(3) La şedinţele Comisiei de experţi participă personalul de specialitate al CNARNN desemnat în acest sens şi, ori de câte ori este necesar, alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte.

Art. 193
(1) Pentru serviciile prestate, CNARNN se înregistrează cu activitate economică la organul fiscal competent.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului regulament, activitatea Societăţii Comerciale „Infonot Systems“ – S.R.L. este preluată integral de către CNARNN în condiţiile stabilite prin regulamentul acestuia.

Art. 194
(1) La nivelul CNARNN se ţin, în format electronic sau pe suport hârtie, registrele naţionale notariale prevăzute la art. 163 din lege, precum şi următoarele registre şi evidenţe:
a) registrul general de corespondenţă, în care se înregistrează toate documentele care nu se înregistrează în celelalte registre, şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta;
b) registrul de evidenţă a hotărârilor Comisiei de experţi;
c) registrul de evidenţă a dispoziţiilor preşedintelui Comisiei de experţi;
d) registrul de evidenţă a stenogramelor sau proceselor-verbale ale şedinţelor Comisiei de experţi;
e) registrul de control, în care se înregistrează controalele efectuate de Uniune, precum şi mapele cu actele de control aferente acestora;
f) registrul de audienţe;
g) registrul de evidenţă a contractelor încheiate de CNARNN şi a facturilor emise de centru şi de furnizori;
h) registrele pentru evidenţa activităţii financiar-contabile şi de personal prevăzute de lege şi mapele aferente acestora;
i) registrele pentru evidenţa activităţii arhivistice prevăzute de lege;
j) orice alte registre necesare desfăşurării activităţii.
(2) Procedura şi metodologia de gestionare a registrelor şi evidenţelor se aprobă de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii prin regulament.

↑ ÎNAPOI SUS