Bucureşti, Sector 1
lângă Piața Victoriei
Program notariat | |
---|---|
Luni | 9 - 16 |
Marți | 9 - 16 |
Miercuri | 9 - 16 |
Joi | 9 - 16 |
Vineri | 9 - 14 |
Sâmbătă | Închis |
Duminică | Închis |
Art. 33
(1) Pot dobândi, la cerere, fără examen, calitatea de notar public, şi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea de numire se adresează ministrului justiţiei, în termen de cel mult un an de la data expirării mandatului sau eliberării din funcţie, din motive neimputabile.
(2) Pentru a fi avute în vedere la emiterea ordinului de actualizare, cererile de numire se depun până la data de 31 martie a fiecărui an, la Ministerul Justiţiei. Solicitantul va preciza în cererea de numire Camera în a cărei circumscripţie doreşte să îşi exercite activitatea. Cererile depuse după această dată vor fi soluţionate în anul următor. Sub sancţiunea respingerii cererii de numire, solicitantul va depune odată cu cererea dovezile din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile art. 22 lit. a)-g), precum şi o declaraţie pe propria răspundere, încheiată în formă autentică, din care să rezulte că nu a revenit pe funcţia de magistrat deţinută anterior sau pe o altă funcţie de judecător ori procuror şi nu a optat pentru intrarea în avocatură.
(3) Ministerul Justiţiei va transmite Consiliului Uniunii, în 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), cererile judecătorilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute mai sus.