Art. 161 HG 64/2011
Eliberarea certificatelor de stare civila
Art. 161
(1) Odata cu eliberarea certificatului de stare civila scris cu ortografia limbii materne, ofiterul de stare civila anuleaza cartea de identitate a titularului, prin taierea coltului in care se afla inscrisa perioada de valabilitate, punandu-i in vedere sa se prezinte, pentru preschimbarea acesteia, la S.P.C.L.E.P., in termen de 15 zile.
(2) Pentru posesorii de buletin de identitate sau de carte de identitate provizorie, ofiterul de stare civila aplica stampila cu urmatorul continut: Eliberat certificatul de stare civila, in baza art. 20 din Ordonanta Guvernului nr. 41/2003, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 323/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, cu numele de familie.......... si prenumele ........... Buletinul de identitate/Cartea de identitate provizorie va fi preschimbat(a) pana la..........., dupa care ofiterul de stare civila delegat semneaza, pune data si aplica stampila.