Art. 130 Decret 115/1938 Dispoziţiuni de procedură Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite prin uzucapiune
Dispoziţiuni de procedură
Secţiunea II-a
Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite prin uzucapiune
Art. 130
Cererea de înscriere se va îndrepta judecătoriei în circumscripţiunea căreia este aşezat imobilul.
Judecătoria, prin încheiere, va emite o somaţiune care se va afişa la judecătorie, la primăria comunei unde se află aşezat imobilul şi se va publica într-unul din ziarele mai răspândite din Capitală.
Publicarea în ziar va fi înlocuită pentru fondurile rurale mai mici de 5 ha, prin bătăi de tobă făcute în 2 duminici succesive.
Îndeplinirea acestor formalităţi se va constata prin proces-verbal întocmit, în cazul prevăzut de al. 2, de către grefier, iar în cazul prevăzut de al. 3, de către primar. Procesul-verbal se va înainta fără întârziere judecătoriei.
Prin somaţiune cei interesaţi, vor fi invitaţi să facă opoziţiune, cunoscând că în termen de o lună dela cea din urmă din aceste publicaţiuni, judecătoria va păşi la judecarea pricinii.
Dacă nu s-a făcut opoziţune, judecătoria se va pronunţa printr-o încheiere, în cazul contrar opoziţiunea se va judeca de către instanţa competentă, după dreptul comun. Dacă această instanţă ar fi tribunalul, judecătoria îi va trimite, din oficiu, dosarul pricinii.
În ambele cazuri, instanţa va cerceta dacă sunt îndeplinite cerinţele art. 28.
Reclamantul va putea cere înscrierea provizorie a dreptului ce a uzucapat, în temeiul hotărîrii judecătoreşti, de prima instanţă sau a încheierii prin care s-a admis cererea.
Justificarea se va face prin hotărîre judecătorească desăvârşită.
Instanţa de carte funciară au va putea, în temeiul uzucapiunii, dispune înscrierea dreptului, dacă acesta a fost întabulat sau înscris provizoriu, în folosul unei alte persoane, chiar după împlinirea termenului de uzucapiune; în cazul când s-ar fi făcut numai o notare, instanţa va dispune înscrierea dreptului, fără ca înscrierea să fie opozabilă celui care a cerut notarea.