Antecontract Prima Casa. Model, pret si acte necesare
Model de antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil dobândit prim programul "Prima Casă", numit și precontract sau promisiune de vânzare-cumpărare, încheiat în formă autentică la notariat conform prevederilor Noului Cod Civil.
Preţ antecontract Prima Casă
Costul antecontractului la biroul nostru notarial este 248 lei inclusiv TVA pentru un avans mai mic de ~4400 euro. Pentru avansuri mai mari, folosiți acest calculator.
De asemenea, vă vom returna onorariul dacă veţi încheia şi contractul final de vânzare tot la biroul nostru notarial. Mai exact, din onorariul autentificării contractului de vânzare-cumpărare, îl vom deduce pe cel achitat pentru antecontract (fără TVA).
Acte necesare la notariat
- acte de identitate părţi;
- acte de proprietate (după caz: contract vânzare-cumparare, proces verbal de predare-primire, sentinţă/decizie civilă definitivă şi irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moştenitor);
- pentru imobilele înscrise în cartea funciară: documentaţia cadastrală (fişa bunului imobil, plan de amplasament, plan releveu, încheiere de intabulare etc.);
- extras de carte funciară pentru informare - poate fi obținut de notarul public.
Model
Modelul de antecontract de mai jos este strict orientativ și poate fi modificat conform voinței părților atât ca formă cât si dpdv. al clauzelor/conținutului.
ANTECONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE (MODEL)
Încheiat între :
1. [...], identificat cu [...], domiciliat în [...], în calitate de promitent al vânzarii, pe de o parte şi
2. [...], identificat cu [...], domiciliat în [...], în calitate de beneficiar al promisiunii de vânzare, pe de altă parte, a intervenit prezentul antecontract de vânzare-cumpărare, în urmatoarele conditii:
Eu, [...], promit sa vând domnului [...], până cel mai târziu la data de [...], prin intermediul creditului dobândit prin Programul Guvernamental "Prima Casă", dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. [...] situat în [...], având număr cadastral [...]/[...], întabulat în cartea funciară a [...] nr. [...] la OCPI [...], compus în întregul său din [...] camere de locuit şi dependinţe, în suprafaţă totală de [...] mp, din care suprafaţă utilă [...] mp, împreună cu cota indiviză din părţile şi dependinţele din imobilul-bloc, care prin natura lor sunt în folosinţa comună a tuturor proprietarilor. Odată cu apartamentul se va transmite şi dreptul de folosinţă pe durata existenţei costrucţiei asupra terenului aferent apartamentului, în suprafaţă de [...] mp, teren ce urmează regimul juridic al art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Am dobândit acest apartament prin cumpărare, necăsătorit fiind, de la [...], conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...] din data de [...] de Biroul Notarial [...], cu sediul în [...], cu dreptul de proprietate întabulat în cartea funciară nr. [...] a [...], conform încheierii nr. [...], emisă de OCPI [...]. La rândul sau... (se indică, în mod cronologic toţi foştii proprietari ai imobilului în cauză şi actele prin care s-a făcut transferul dreptului de proprietate).
Apartamentul ce face obiectul prezentului contract este în circuitul juridic civil, este liber de orice sarcini, nu a trecut în patrimoniul statului prin vreun act normativ, nu a fost naţionalizat, iar eu, promitentul-vânzator, garantez pe beneficiara promisiunii de vânzare împotriva oricăror evicţiuni prevăzute de art. 1337 Cod Civil. Totodată, declar că nu am înstrăinat acest apartament prin act autentic sau act sub semnătură privată şi nici nu l-am ipotecat, acesta nefiind în litigiu pe rolul vreunei instanţe judecătoreşti şi nu face obiectul vreunei cereri de retrocedare conform Legii nr. 10/2001.
Taxele şi impozitele de orice natură sunt în sarcina mea, a promitentului-vânzător, până la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, fiind achitate la zi, dată de la care vor trece asupra beneficiarului promisiunii de vânzare care va suporta şi taxele de autentificare ale prezentului înscris.
Prețul acestei vânzari este [...] Euro, preț din care eu, promitentul-vânzător, declar că am primit de la promitenta-cumpărătoare azi, data autentificării, suma de [...] Euro echivalentul a [...] lei la cursul de [...] lei / 1 Euro, prezentul act reprezentând chitanță descărcătoare, iar diferența de [...] Euro o voi primi de la beneficiarul promisiunii de vânzare astfel:
- [...] Euro din surse proprii ale cumpărătoarei și
- [...] Euro prin transfer bancar în urma împrumutului contractat de aceasta de la banca [...]Sucursala [...] București, prin intermediul Programului Guvernamental "Prima Casă", în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima Casa", cu modificările şi completările ulterioare, beneficiarul cumpărător fiind obligat să suporte comisionul de retragere din contul bancar.
Eu, promitentul vânzător, cunoscând dispozitiile art. 292 Cod Penal privind falsul în declaraţii si ale art. 215 alin.3 Cod Penal privind înşelăciunea în convenţii, declar că mă oblig să nu vând sau să promit spre vânzare unei alte persoane apartamentul ce face obiectul prezentului contract.
De asemenea, eu, promitentul vânzator, mă oblig ca până la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare să prezint extrasul de carte funciară de autentificare cu mențiunea "liber de sarcini", certificatul de atestare fiscală, adeverință de la asociația de proprietari/locatari și orice alt act necesar înstrăinării.
Totodată, precizez că nu am și nu voi avea de formulat alte pretenții bănești de la beneficiarul cumpărător în afară de prețul convenit, indiferent de fluctuația prețurilor bunurilor imobile și de modificările de curs valutar până la data perfectării vânzării.
Eu, [...], declar că mă oblig să cumpăr apartamentul descris mai sus de la domnul [...] până cel mai târziu la data de [...], prin Programul Guvernamental "Prima Casă" cu prețul și în condițiile prezentului antecontract cu care mă declar de acord. Cunosc situația juridică și de fapt a apartamentului ca fiind cea arătată de promitentul-vânzator, fără ca prin aceasta să îl exonerez de răspundere pentru evicțiunile prevăzute de art. 1337 Cod Civil.
Transmiterea de drept a proprietății se va face la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar de fapt, în termen de [...] zile de la această dată.
Ambele părți menționăm că, în vederea încheierii prezentului antecontract, nu am prezentat certificat de atestare fiscală și nici extras de carte funciară.
În cazul în care, la termenul stipulat respectiv la data de [...], vânzarea nu se va perfecta din vina promitentului vânzator, acesta este obligat sa restituie beneficiarului promisiunii de vânzare dublul sumei achitate ca avans. În cazul în care actele nu vor fi perfectate din vina cumpărătorului, acesta pierde suma achitată ca avans. Promitentul vânzator va restitui avansul, numai în situatia în care beneficiarului promisiunii de vânzare cumparare nu îi va fi aprobat creditul prin Programul Guvernamental "Prima Casă".
De asemenea, ambele părți contractante precizăm că dacă din motive strict bancare, beneficiarului cumpărător îi va fi respinsă cererea de credit necesară achitării diferenței de preț a vânzarii, acesta nu va fi culpabil de neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Noi, părțile prezentului antecontract, declarăm că vom comunica moștenitorilor noștri că am promis vânzarea/cumpărarea apartamentului mai sus menționat și că aceste obligații contractuale li se transmit în situația decesului uneia dintre părți, ei neputând dobândi mai multe drepturi decât le revin autorilor lor, conform prezentului act.
Noi, părțile, declarăm că am citit personal cuprinsul prezentului contract și am constatat că el corespunde voinței și condițiilor stabilite de noi de comun acord, drept pentru care semnăm mai jos.
Prezentul antecontract constituie titlu executoriu conform art. 66 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, însa nu și titlu de proprietate.
Tehnoredactat și autentificat la Biroul Notarial Oana Surdescu, în [...] exemplare din care [...] exemplare s-au înmânat partilor.
PROMITENTUL VÂNZATOR,
[...]
BENEFICIARUL PROMISIUNII DE VÂNZARE,
[...]
Am făcut antecontract cu dezvoltatorul in 2020,blocul trebuia finalizat la finalul aceluiași an.
Am prelungit antecontractul de doua ori si blocul tot nu e gata.
Am dat avans ,si am investit mult în apartament p lângă bugetul alocat .
Precizez ca in ianuarie 2020 am rezervat un fond la banca,noi urmam sa achizitionam apartamentul prin PRIMA cada.
Ce se intampla daca blocul nu este gata si ne expira termenul la banca?
Vom pierde avansul si banii băgați în apartament?
Avem facturi p tot ce s a cumpărat acolo.
Urmează luna aceasta sa prelungim promisiunea cu dezvoltatorul.
Putem să punem
Citește mai mult
conditii la această promisiune?Putem recupera toti banii investiți acolo.
Asteptam de doi ani
Multumesc!
Doresc sa intreb care dintre parti (cumparatorul sau vanzatorul) trebuie sa plateasca preţul antecontractului de vanzare-cumparare? Multumesc!
Am incheiat antecontractul la un anumit notar. Intre timp ceva m-a nemultumit si vreau sa inchei contractul de vanzare cumparare la alt notar. Este posibil asa ceva?
Am o nelamurire in ceea ce priveste un imprumut pentru Prima casa. Pretul apartamentului convenit este de 57000 eur din care 2850 au fost dati drept avans. Insa evaluatorul a intocmit dosarul cu valoearea de 56000 eur. Cand am vazut diferenta de 1000 eur am crezut ca eu (cumparatorul va trebui sa o acopar), insa cei de la banca mi-au transmis faptul ca dosarul merge in continuare la aprobare finala si ca valoarea evaluarii se compara cu valoarea creditului. Este adevarat? Va trebui sa mai platesc diferenta?
Multumesc anticipat.
Citește mai mult
intervenit o diferență pe care cumpărătorul trebuia sa o facă rost,diferență aprox 3880 € din aceasta cauza cumpărători au renunțat ,întrebarea este ce se întâmpla cu avansul pt ca ei nu mai vor creditul,banca le acorda 95% din valoarea apartamentului mulțumesc multVedeți mai multe
Am vrea sa semanm un precontract (credit prima casa( pentru un imobil dobandit printr-o sentinta civila.
Avem rugamintea sa ne spuneti ce documente trebuie sa aduca vanzatorul la semnarea precontractului.
Mentionam faptul ca imobilul nu a fost inca intabulat. Documentele sunt depuse la OCPI dar inca nu s-a primit incheierea de intabulare. Se cunoaste nr de carte funciara si nr topographic dar proprietarul nu apare inca in CF.
Multumesc!
Cristina Cristescu
Acte necesare pentru încheierea unui antecontract (precontract) de vânzare-cumpărare:
-acte de identitate părţi;
-acte de proprietate (după caz: contract vânzare-cumparare, proces verbal de predare-primire, act
Citește mai mult
vânzare-cumpărare autentificat, sentinţă/decizie civilă definitivă şi irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moştenitor);-extras de carte funciară pentru informare (dacă imobilul este intabulat în cartea funciară)
MULTUMESC
Dacă vă referiți la cine trebuie să facă efectiv solicitarea de intabulare la cartea funciară, aceasta se face de către notarul public. Notarul public care autentifică actul de vânzare este obligat să ceară, din oficiu, înscrierea în cartea funciară. În acest scop, va trimite cererea de înscriere a actului respectiv, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu a doua zi, la biroul teritorial în a cărui rază de activitate se află imobilul. De obicei, taxa pentru intabulare
am semnat un antecontract pentru prima casa. termenul expira peste 4 zile . pentru a face un act aditional de prelungire a termenului de plata finala , acesta act trebuie inscris in cartea funciara?
multumesc
"În cazul în care contractul de vânzare în formă autentică nu poate fi încheiat din cauze independente de voinţa oricăreia dintre părţile contractante, inclusiv în cazul în care nu poate fi obţinută finanţarea necesară achitării integrale a preţului, prezenta promisiune va rămâne fără efecte, PROMITENȚII-VÂNZĂTORI fiind îndreptăţiți să înstrăineze imobilul către orice terţă persoană, fiind totodată obligați la restituirea către PROMITENȚII-CUMPĂRĂTORI a sumei de bani încasată cu titlu de arvună."
Referitor la comisionul de retragere, acesta variază de la o bancă la alta - va trebui să întrebați banca.
- acte de identitate vânzător și cumpărător;
- acte de proprietate (după caz: contract vânzare-cumparare, proces verbal de predare-primire, sentinţă/decizie civilă definitivă şi irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moştenitor);
- extras de carte funciară pentru informare - poate fi obținut de notarul public.
Daca ar avea un cont in moneda diferita cu cea a creditului sau la o alta banca decat cea unde este credityl incheiat, atunci da...comisionul de transfer sau schimb valutar ar trebuii achitat ca suma finala pe care o
Citește mai mult
primeste sa fie ce de pe contract dar comisionul de retragere mi se pare abuziv.Va rog sa imi raspunde-ti pentru ca urmeaza sa semnez cintractul de vanzare/cumpararr si vroiam sa stiu si raspunsul dvs.
Cu stima.