Puteţi consulta aici un model de declaraţie pentru acceptarea succesiunii, precum şi informaţii despre preţul pe care îl percepem pentru un astfel de act.

Acceptarea expresă trebuie să îndeplinească două condiţii:

1) Moştenitorul trebuie să-şi manifeste voinţa de a accepta moştenirea în formă scrisă, care poate fi, aşa cum am arătat, autentică sau sub semnătură privată.

Legiuitorul nu a prevăzut şi acceptarea orală pentru ca moştenitorul să nu-şi asume eventuale obligaţii ca urmare a unor vorbe rostite la întâmplare şi pentru a se evita dovada prin martori a acceptării astfel rostite. Aşadar, acceptarea expresă este un act formal, dar nu şi solemn.

Înscrisul din care rezultă acceptarea poate fi şi o simplă scrisoare, în măsura în care ea are caracter juridic. Exemplu: scrisoarea adresată comoştenitorilor care conţine o ofertă de împărţeală voluntară a moştenirii; scrisoarea adresată creditorilor succesiunii, conţinând o ofertă de dare în plată, o cerere de amânare a plăţii datoriei etc.

De asemenea, înscrisul constatator al acceptării poate să aibă şi forma unui act adresat instanţei sau biroului notarial, sau a unei declaraţii date la consiliul local prin care se arată compunerea masei succesorale şi calitatea de moştenitor, în vederea depunerii înscrisului la biroul notarial competent pentru dezbaterea succesiunii.

Acceptarea expresă poate fi făcută şi prin reprezentant, mandatar împuternicit în formă scrisă şi cu procură specială de reprezentare. Mandatarul trebuie să accepte în termenul legal de opţiune.

2) Din conţinutul înscrisului trebuie să rezulte că succesibilul şi-a însuşit în mod neechivoc calitatea de moştenitor. Mai exact, trebuie să rezulte că moştenitorul înţelege să exercite drepturile şi să-şi asume obligaţiile rezultând din calitatea sa de moştenitor.

Instanţa investită trebuie să aprecieze asupra conţinutului real al actului şi dacă din conţinutul acestuia reiese într-adevăr că succesibilul a optat pentru a accepta expres succesiunea. 

Acceptarea se realizează printr-o declaraţie dată în acest sens la notar, care o va nota în registrul destinat actelor de renunţare la succesiune, şi prin efectuarea, în condiţiile legii, a unui inventar fidel şi exact al bunurilor succesorale. 

O astfel de acceptare împiedică contopirea patrimoniului succesoral cu patrimoniul propriu al moştenitorului. Astfel, moştenitorul va răspunde pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai în limita valorii bunurilor pe care le-a dobândit (intra vires hereditatis) şi doar cu acestea (cum viribus), chiar dacă, eventual, pasivul succesoral ar întrece activul. În acest fel, succesorul îşi protejează dreptul asupra propriilor bunuri.

Acceptarea sub beneficiu de inventar este, în principiu, facultativă, putându-se renunţa la ea chiar după ce a fost efectuata.

Prin excepţie, acceptarea sub beneficiu de inventar este obligatorie (sau va fi socotită ca fiind făcută astfel, dacă:

a) printre succesibili există sau aceştia sunt în exclusivitate persoane minore sau puse sub interdicţie judecătorească. Cititi in acest sens si articolul "In ce conditii poate dobandi un minor calitatea de mostenitor";

b) moştenitorii succesibilului decedat înainte de a-şi fi exercitat dreptul de opţiune nu se înţeleg cu privire la modul de exercitare a acestuia;

c) succesiunea este vacantă.

Acceptarea poate fi voluntară sau forţată.

Acceptarea voluntară rezultă dintr-un act sau fapt juridic unilateral al succesibilului prin care isi consolideaza neconditionat calitatea de mostenitor, definitivand transmisiunea succesorala care a operat la data deschiderii succesiunii. La rândul său, acceptarea voluntara poate fi expresă sau tacită

Acceptarea voluntară (expresă sau tacită) se poate face şi prin reprezentare, prin procură specială, ca şi prin ratificarea, în termenul legal de opţiune succesorală, a actelor de acceptare pe care o altă persoană le-a efectuat ca gestor de afaceri.

Efecte generale ale acceptării pure şi simple a moştenirii

a) consolidarea titlului de moştenitor

Acceptarea pură şi simplă a moştenirii definitivează titlul de moştenitor al succesibilului în toate cazurile. Ca urmare a acceptării pure şi simple, transmisiunea moştenirii, care a operat cu titlu provizoriu la momentul deschiderii succesiunii, se consolidează, devenind definitivă. Acest efect se produce retroactiv indiferent de momentul in care se realizeaza acceptarea (in cadrul termenului de optiune).

b) stingerea definitivă a dreptului de opţiune a succesibilului

Optiunea succesorala este un act juridic irevocabil, de aceea prin efectul acceptării pure şi simple succesibilul nu va putea reveni, in principiu, asupra optiunii exprimate, dreptul sau de optiune stingandu-se definitiv. Astfel, mostenitorul decade din dreptul de a renunţa la moştenire sau de a o accepta sub beneficiu de inventar.

c) contopirea, confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moştenitorului, succesor universal sau cu titlu universal.

Ca urmare a acceptarii pure si  simple, moştenitorul răspunde personal pentru pasivul succesoral care depaseste limitele activului averii moştenite;

Datoriile sau creanţele moştenitorului faţă de decujus se sting integral prin confuziune, dacă este singurul moştenitor şi proporţional cu cota moştenită, dacă este comoştenitor; tot astfel încetează şi drepturile reale – dezmembrăminte ale proprietăţii sau drepturi reale accesorii pe care moştenitorul le avea asupra unui bun moştenit sau pe care le avea de cujus asupra unui bun din patrimoniul moştenitorului – prin consolidare (uzufruct, uz, abitaţie), respectiv prin confuziune (servitiţi, ipoteci etc.);

Acceptand pur si simplu succesiunea, moştenitorul ii va lua locul lui de cujus in raporturile contractate de acesta din urma cu terţii in timpul vietii. Asadar, tertii vor putea opune mostenitorului exceptiile personale pe care le puteau invoca in contra lui de cujus (de exemplu, daca mostenitorul revendica un bun al sau pe care defunctul l-a vandut unui tert - vanzarea lucrului altuia - tertul ii poate opune "exceptia de garantie" - quem de evictione tenet actio eundem agentem repellit exceptio). Tot astfel, tertul chemat in judecata pentru a fi obligat sa achite datoria fata de mostenire, va putea opune in compensatie o obligatie personala a mostenitorului etc. In privinta inscrisurilor sub semnatura privata ale defunctului, mostenitorul nu are calitatea de tert in sensul art. 1182 cod civil, ele fiindu-i opozabile inainte de a fi capatat data certa.

Acceptarea este forţată în situaţiile în care, cu titlu de sancţiune civilă, succesibilul este obligat să accepte succesiunea fără beneficiu de inventar (sau în care acceptarea este considerată de lege ca fiind făcută astfel) ca urmare a faptului că moştenitorul s-a făcut vinovat de dosirea sau darea la o parte a unor bunuri succesorale. Consecinţa acceptării pure şi simple a succesiunii este aceea că între patrimoniul propriu al moştenitorului şi patrimoniul dobândit prin succesiune se realizează, automat, o contopire, aşa încât moştenitorul urmează să răspundă pentru datoriile şi sarcinile succesiunii nu numai în limita valorilor dobândite (dacă pasivul succesoral ar întrece activul), ci şi cu bunurile sale proprii (ultra vires hereditatis).

Efecte speciale ale acceptării forţate

Efectele generale ale acceptarii pure si simple se produc atat in cazul acceptarii voluntare, cat si al celei fortate. Totusi, pentru ca acceptarea fortata este o sanctiune civila, legea prevede o dubla decadere din drepturi a mostenitorului.

Acte de acceptare tacită a moștenirii sunt acele activități realizate de moștenitor din a căror îndeplinire rezultă clar intenția sa de a accepta succesiunea persoanei decedate.

Au valoare de acceptare tacită, conform Codului Civil:

• Actele de dispoziție privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moștenirii;
• Actele de administrare definitivă ori folosință a unor bunuri succesorale.

Nu au valoare de acceptare tacită:

• Actele de conservare și supraveghere;
• Actele de administrare provizorie.

Condițiile acceptării tacite a moștenirii (art. 1110 Cod civil)

Aceste reglementări sunt instituite prin art. 1110 al noului Cod civil. Pentru a se putea considera că succesibilul a acceptat tacit moștenirea, trebuie, în principiu, îndeplinite două condiții:

• existența voinței succesibilului de a accepta moștenirea;
• un comportament sau o conduită din care să rezulte indirect intenția sa de a accepta pur și simplu moștenirea.

În practică, s-a observat că acceptarea tacită se rezumă la o singură cerință esențială: actul realizat de succesibil trebuie să implice, cu puterea necesității, intenția sa de a accepta moștenirea, fără să poată primi în mod rezonabil o altă interpretare.

Actele de dispoziție

Actele de dispoziție pot sta la baza acceptării tacite, conform 1110 Noul Cod Civil. Prin urmare, atunci când moștenitorul încheie un act de dispoziție ce are ca obiect un bun aflat în masa succesorală, indiferent de valoarea și natura lui, este prezumată intenția lui neechivocă să accepte moștenirea pur și simplu, chiar dacă actul de dispoziție nu ar putea produce efecte.

În privința acestor acte se poate distinge între:

a) Actele de dispoziție având ca obiect bunurile succesorale singulare (ex: renunțarea la un drept, valorificarea dreptului de autor privitor la o operă literară) constituie acte de acceptare tacită, cu următoarele excepții:
– vânzarea de către succesibil a unor obiecte ale moștenirii supuse stricăciunii sau a căror conservare ar fi prea oneroasă;
– înstrăinarea unui bun din masa succesorală, dacă succesibilul a acționat cu credința greșită că este proprietatea sa.

b) Actele de dispoziție având ca obiect moștenirea privită ca universalitate implică în mod neîndoielnic intenția succesibilului de a accepta succesiunea.
De asemenea, renunțarea cu titlu oneros la moștenire constituie întotdeauna acceptare pură și simplă, iar renunțarea cu titlu gratuit numai dacă se face în favoarea unui moștenitor determinat, nominalizat.

Actele de administrare definitivă

Actele de administrare definitive, fără caracter urgent și care angajează viitorul sunt socotite acte de acceptare pentru că moștenitorul s-a comportat ca un proprietar și a realizat aceste acte pentru că a voit să accepte moștenirea.

Exemple: actele de posesiune și folosință a bunurilor succesorale; faptul mutării definitive a succesibilului în casa moștenită; demolarea unei construcții; încasarea unor creanțe de la debitorii succesiunii; încheierea unei convenții între moștenitori cu privire la administrarea bunurilor succesorale; locațiunea bunurilor succesorale pe o perioadă mai îndelungată; cererea de evaluare sau inventariere a bunurilor; cererea de deschidere a procedurii succesorale; plata impozitelor datorate statului cu privire la bunurile din masa succesorală; plata taxelor succesorale; cererea de a fi trecut ca moștenitor în inventarul întocmit la deschiderea succesiunii; introducerea unei acțiuni succesorale.

De asemenea, printr-o decizie judecătorească s-a hotărât că încheierea unei convenții între succesibili cu privire la situația viitoare a terenului agricol care face parte din masa succesorală, în sensul menținerii efectelor contractului de arendă, poate fi valorificată ca un act de administrare definitivă, cu semnificația unei acceptări tacite voluntare a moștenirii (Curtea de Apel Cluj, s. civ., dec. nr. 2007/A/2004).

Acțiuni în justiție și alte acte procedurale

Constituie acte de acceptare tacită a moștenirii promovarea de către succesibil a unor acțiuni în justiție ce presupun indirect, dar neîndoielnic, însușirea calității de moștenitor, cum ar fi: cererea de împărțeală a bunurilor succesorale, de raport a donațiilor ori de reducțiune a liberalităților excesive, cererea de anulare a testamentului.

Intentarea unei acțiuni succesorale valorează acceptare oricare va fi soarta acțiunii. De asemenea poate valora acceptare și participarea succesibilului la proces în calitate de pârât, dacă din atitudinea adoptată de el rezultă însușirea calității de moștenitor. În toate cazurile instanța trebuie să aprecieze dacă participarea la proces a succesibilului poate fi interpretată drept acceptare a moștenirii.

Când moștenitorul realizează un act care este interpretat fără echivoc drept unul de acceptare tacită, el nu poate renunța la acceptarea constatată astfel, declarând în mod expres că nu a înțeles să-și însușească calitatea de moștenitor, pentru că, în principiu, afirmația nu are valoare față de actele făcute.

Actele de conservare

Exemple de acte de conservare: cererile de punere și ridicare a sigiliilor, de facere a inventarului, întreruperea unei prescripții, luarea unei inscripții ipotecare sau cererea de reînnoire a unei ipoteci înscrise, cheltuielile de înmormântare. Aceste acte nu sunt susceptibile de a fi apreciate drept acte de acceptare, conform Codului civil.

Actele de administrare

Codul civil prevede că nici actele de administrare care au un caracter provizoriu și urgent nu pot fi asimilate actelor de acceptare. Asemenea acte, săvârșite pentru păstrarea în bune condiții a patrimoniului succesoral, determinate de necesități urgente și folositoare tuturor comoștenitorilor și care nu angajează viitorul bunurilor din moștenire, nu pot fi apreciate ca acte de acceptare tacită.

Acceptarea tacită prin reprezentant

Acceptarea tacită, la fel ca acceptarea expresă, poate fi făcută și prin reprezentant. Un mandatar convențional împuternicit special poate realiza, în numele succesibilului, acte de acceptare tacită a moștenirii, cu condiția ca acestea să fie îndeplinite în termenul legal de opțiune succesorală.

De asemenea, și gestionarul de afaceri poate duce la îndeplinire asemenea acte în numele succesibilului, dacă acesta din urmă ratifică în termenul legal de opțiune gestiunea, prefăcând-o într-un mandat.

Acceptarea tacită în moștenirea legală și testamentară

Acceptarea poate fi tacită atât în cazul moștenirii legale, cât și în cazul moștenirii testamentare. Chiar și un legatar cu titlu particular poate accepta în mod tacit succesiunea.

Dacă legatul este cu sarcină, legatarul este ținut să execute sarcina respectivă din momentul acceptării tacite. Acceptarea tacită este, în toate cazurile, o acceptare pură și simplă, cu toate consecințele prevăzute de Codul civil pentru acest tip de acceptare.

Declarația notarială de acceptare tacită a moștenirii

Prin declarația de acceptare tacită a moștenirii, persoanele care nu au acceptat și nici nu au renunțat la succesiune în termenul legal de un an de la decesul defunctului pot declara în fața notarului dacă au realizat acte cu valoare de acceptare tacită a moștenirii.

Acte necesare pentru declarație

Preț, indiferent de termen

Întrebări frecvente

a) imobiliară, care la rândul său se împarte în naturală sau artificială
b) mobiliară

Dreptul de accesiune este reglementat de art. 482 Cod civil şi este enumerat printre modurile de dobândire ale dreptului de proprietate prevăzute de art. 645 din acelaşi cod, constituind un mod originar de dobândire.

Prin caracterul său voliţional, actul juridic civil se deosebeşte de celelalte fapte juridice, respectiv de evenimentele şi acţiunile săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice.

Când este opera unei singure voinţe, actul juridic civil este unilateral;

Când este opera a două sau mai multe voinţe, actul juridic civil este bilateral sau multilateral.

Cele mai multe acte juridice civile sunt bilaterale şi se numesc convenţii sau contracte. 

Actele juridice civile unilaterale produc efecte juridice numai în mod excepţional, în cazurile anume prevăzute de lege.

După cum procură fiecăreia dintre părţi, sau numai uneia dintre ele, un folos patrimonial, actele juridice civil sunt cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, iar acestea din urmă pot fi liberalităţi sau acte dezinteresate.

După cum sunt făcute pentru a-şi produce efectele în timpul vieţii părţilor sau numai după deces, actele juridice civile pot fi acte între vii sau acte pentru cauză de moarte.

Actele juridice civile care dau naştere, între părţi, unor drepturi pentru viitor sunt constitutive, cele care transmit sau strămută între părţi drepturi reale sunt translative, iar cele care definitivează între părţi (cu efect retroactiv) drepturi care existau anterior încheierii lor sunt declarative.

Pentru a fi valabil, orice act juridic civil trebuie să aibă următoarele elemente structurale:

• consimţământul persoanei (sau persoanelor) care încheie actul juridic civil;
• capacitatea de a-l încheia;
• un obiect determinat şi licit;
• o cauză licită.

În principiu, actele juridice civile sunt consensuale, voinţa juridică a părţilor producând efecte juridice independent de forma în care se manifestă. Prin excepţie, unele acte juridice civil sunt formale sau solemne, valabilitatea lor fiind condiţionată de respectarea formei anume prevăzute de lege pentru exprimarea voinţei.

Cele mai multe acte juridice civil sunt pure şi simple, însă unele dintre ele pot fi afectate de modalităţi (termene sau condiţii).

Actul juridic civil produce efecte (creează, modifică, transmite sau stinge drepturi şi obligaţii civile) între părţile care l-au încheiat (vedeţi şi principiul relativităţii efectelor contractului) şi, în măsura prevăzută de lege, şi faţă de succesorii (universali, cu titlu universal sau cu titlu particular) şi faţă de creditorii chirografari ai părţilor.

Actul juridic civil nu poate da naştere decât în mod excepţional unor drepturi sau obligaţii faţă de terţe persoane, dar situaţiile juridice pe care le-a creat sunt opozabile terţilor, în condiţiile prevăzute de lege. Actul juridic civil încheiat cu încălcarea prevederilor legale este lipsit de eficienţă, fiind sancţionat cu nulitatea. 

Art. 1324 din noul cod civil distinge între actul juridic unilateral propriu-zis, care poate genera o multitudine de efecte juridice, şi angajamentul unilateral ca izvor de obligaţii.

Legea recunoaşte, în mod excepţional, calitatea de izvoare de obligaţii (şi drepturi corelative) următoarelor acte juridice unilaterale :

a) testamentul ;
b) declaraţia de acceptare a succesiuniii sau de renunţare la succesiune ;
c) confirmarea unui act juridic lovit de nulitate relativă ;
d) gestiunea de afaceri ;
e) renunţarea la un drept (de uzufruct, de servitute, de creanţă) sau la o garanţie (remiterea de solidaritate etc.) ;
f) revocarea mandatului de către mandant şi renunţarea mandatarului la mandat ; g) rezilierea uniilaterală de către locatar a contractului de închiriere a unei locuinţe etc.

Se consideră uneori ca izvorând dintr-un act juridic unilateral şi alte obligaţii precum:

• obligaţia ofertantului de a menţine oferta un anumit timp, stabilit expres sau tacit;
• obligaţia celui ce a făcut o promisiune publică de recompensă ;
• obligaţia promitentului faţă de terţul beneficiar într-o stipulaţie pentru altul ; obligaţia încorporată într-un titlu la purtător etc.

Acestor obligaţii li se dau însă şi alte explicaţii, atribuindu-li-se alte izvoare decât voinţa juridică unilaterală.

Aceste acţiuni sunt numite de codul civil francez "cvasi-contracte", denumire criticată de doctrină pentru ca un contract presupune un acord de voinţă, în timp ce sărăcirea patrimoniului reclamantului este independentă de voinţa acestuia.

Acţiunea cambială este:

a) directă şi serveşte creditorului cambial la urmărirea trasului şi a avaliştillor acestuia, în cazul în care debitorul principal a acceptat cambia, dar refuză plata. Exercitarea ei nu este supusă unor formalităţi deosebite, urmărirea datornicului pe cale judiciară putând fi făcută oricând, până la împlinirea termenului de prescripţie;

b) indirectă (sau de regres) şi serveşte creditorului cambial la urmărirea debitorilor de regres. În caz de refuz de acceptare al trasului neurmat de o intervenţie (pentru acceptare şi plată).
Exercitarea acestei acţiuni este posibilă atât la împlinirea scadenţei cât şi, în anumite condiţii, mai înainte de scadenţă, în ambele ipoteze fiind însă supusă unor formalităţi deosebite.